Fotografia, făcută de prințul William, o arată zâmbitoare pe Kate Middleton, înconjurată de cei trei copii: prințul George, prințul Louis și prințesa Charlotte.
Fotografia este însoțită de un mesaj de Ziua Mamei și mulțumiri pentru mesajele transmise în ultima perioadă.
„Vă mulțumesc pentru urările voastre amabile și pentru sprijinul neîncetat din ultimele două luni. Le doresc tuturor o zi fericită de Ziua Mamei”, se indică în descrierea fotografiei.
Kate Middleton, 42 de ani, a suferit pe 16 ianuarie o intervenție chirurgicală abdominală. Natura exactă a operației nu a fost dezvăluită, dar Palatul Kensington a precizat că intervenția nu are legătură cu cancerul.
Prințesa a fost internată 13 nopți, are nevoie de recuperare îndelungată și nu se așteptă să revină la îndatoririle publice înainte de Paște.