„Disponibile la nivelul întregii companii, posturile oferă oportunități pentru toate palierele de experiență, de la trainer și până la manager, și vizează atât magazinele (lucrător comercial, șef de raion, manager proiect instalații frigorifice etc), centrele logistice (tehnician automatizări, lăcătuș mecanic, electrician, analist SAP etc.), cât și birourile centrale (în Departamentele Procurări, Resurse Umane, Vânzări, Expansiune, Financiar-Administrativ etc.)” precizează Kaufland.
Cele mai multe oportunități de joburi sunt pentru două noi magazine care se vor deschide în curând în Capitală.
„În București, peste 200 de locuri de muncă sunt în cadrul celor două noi magazine pe care Kaufland le va deschide până în luna iunie – pe str. Energeticienilor nr. 13-15 și pe str. Theodor Pallady nr. 51. În ultima lună și jumătate (26.02 – 10.04), peste 8.000 de români au aplicat pentru un post la Kaufland”, a precizat retailerul.
Kaufland susține că oferă salarii
bune începătorilor, dar și alte oportunități.
„Venitul brut minim lunar în companie este de 3.650 de lei, valabil de la 1 martie 2020, cu 60% peste salariul minim pe economie din România. Creșterile salariale au loc anual;
Acces la o listă constant actualizată
de beneficii, de la dezvoltare profesională și până la servicii
suplimentare pentru o viață sănătoasă și echilibrată; Program
de lucru flexibil; Un loc de muncă stabil și oportunitatea de a fi
parte dintr-o echipă responsabilă”