Creșterile salariale au loc periodic în companie, iar, în funcție de vechime, venitul unui lucrător comercial poate depăși suma de 6.500 lei brut, cu sporuri și tichete de masă incluse.

 

Ne dorim să fim mai mult decât un simplu angajator, să oferim susținere atât pe plan profesional, cât și personal, să creăm un mediu de lucru sănătos și productiv. Tocmai de aceea actualizăm periodic pachetele salariale și beneficiile pe care le oferim și încercăm să le adaptăm nevoilor reale pe care angajații noștri le au”, a declarat Marco Hössl, CEO Kaufland România.

 

Tichetele de masă încă din prima zi de lucru, asigurările voluntare de sănătate, ajutoarele în bani și zilele libere plătite pentru diverse evenimente din viața angajatului, discounturile în cadrul programelor desfășurate cu parteneri agreați (servicii bancare, servicii turistice, servicii de relaxare și petrecere a timpului liber precum cursuri de yoga, antrenamente de alergat cu traineri dedicați, sesiuni de terapie antifumat sau cursuri de nutriție), mai multe zile de concediu de odihnă sunt doar câteva dintre beneficiile pe care Kaufland România le acordă membrilor echipei sale.

 

Despre Kaufland România

 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 116 magazine în România.

Kaufland România este singura companie din industria de retail care a obținut pentru al doilea an consecutiv titlul de Angajator de Top în România, printr-o certificare internațională acordată de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda.

Această certificare demonstrează performanța strategiei și a instrumentelor de resurse umane utilizate în cadrul companiei. Obținerea acestei certificări reprezintă o recunoaștere a angajamentului companiei în asigurarea unui climat de lucru plăcut și propice dezvoltării profesionale a echipei sale.

De asemenea, începând cu anul 2014, compania se regăsește în top „100 cei mai doriți angajatori” din România, potrivit studiului „European Graduate Barometer” realizat de institutul Trendence din Germania.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News