”Am venit să vă transmit că maghiarii nu sunt dușmanii țării, așa cum se aude  prea des, pentru a mări lipsa de încredere între cele două comunități”, a mai spus Kelemen Hunor.

Hunor a declarat că a acceptat invitaţia la Congresul PSD ca un răspuns firesc la prezenţa liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea, la Congresul UDMR de la Zalău, de anul trecut şi a subliniat că un alt motiv al prezenţei sale îl reprezintă nevoia de dialog.

„E nevoie de un dialog sincer şi sunt conştient că permanent vor apărea subiecte sensibile, chiar dureroase, dar convingerea mea este că trebuie şi putem să fim în stare de a căuta soluţii şi concluzii acceptabile, mulţumitoare pentru toată lumea”, a precizat Hunor.

El a subliniat că România şi cetăţenii ei au nevoie de un proiect de ţară, de o perspectivă şi o viziune clară asupra obiectivelor pe termen mediu şi lung. „Eu în fiecare zi simt nevoia urgentă de a restabili încrederea şi de a reda speranţa fiecăruia într-un viitor mai sigur. Cum am ajuns în această stare, după 29 de ani de la Revoluţie, este un subiect important – este o altă discuţie, ar trebui o analiză foarte serioasă. Dar pentru politicieni, pentru lideri e mult mai important ceea ce urmează. Din această perspectivă, dvs purtaţi cea mai importantă responsabilitate, pentru că aţi câştigat alegerile acum un an şi trei luni. Aţi câştigat alegerile şi oamenii aşteaptă de la coaliţia de guvernare soluţii şi deziderate concrete. Sigur, avem şi noi o responsabilitate, cu toate că nu suntem la guvernare, dar vă sprijinim punctual în Parlament şi sunt convins că facem foarte bine şi ne sprijiniţi şi dvs punctual şi faceţi foarte bine”, a menţionat liderul UDMR.

Congresul Extraordinar al PSD a început, sâmbătă, la Sala Palatului. Peste 4.000 de delegați social-democrați, veniți din toată șara, vor alege o nouă echipă de conducere pentru liderul Dragnea, la solicitarea acestuia. Congresul a fost convocat de Liviu Dragnea, imediat după ce Mihai Tudose și-a pierdut înncrederea partidului și a fost schimbat la Palatul Victoria cu Viorica Dăncilă. Acum, premierul României are șansele cele mai mari să ajungă numărul doi în PSD și să facă ”tandem”, în următorii ani electorali cu președintele PSD Liviu Dragnea.


Marş de amploare pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Peste 40.000 de persoane vor participa


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News