Președintele UDMR și-a început discursul mulțumindu-i lui Cătălin Drulă pentru invitație și a precizat că a fusese invitat încă de acum trei săptămâni, când, spune Kelemen, niciunul dintre cei doi nu știa că formațiunea maghiară va părăsi guvernarea.
Am emoţie fiindcă nu am mai fost la un congres al unui partid în opoziţie de foarte mult timp. Dar încerc să mă obişnuiesc cu acest statut. Şi bine v-am găsit după aterizarea noastră forţată. Voi cunoaşteţi sentimentul. Nu trebuie să vă explic eu cum e când ai făcut treabă şi te trezeşti pe peron.
Kelemen Hunor:
Preşedintele UDMR a susţinut că greșeala cea mai mare este ca ideile extremiste să câştige teren.
„Oameni buni, noi trebuie să arătăm societăţii că perioada aceea, că las că merge şi aşa, s-a terminat. S-a terminat şi nu se poate, fiindcă nu mai merge, nu se mai poate aşa. Deci, dacă omul vede că aceia care cer votul lui promit orice pentru acel vot, după care întorc spatele şi fac altceva, sigur că vom pierde şi locul va fi ocupat de alţii, va fi ocupat de cei care propagă ură, cei care caută conflict, cei care promit răzbunare. Şi eu cred că asta ar fi cea mai mare greşeală, să lăsăm ca ideile extremiste, ideile care se întorc împotriva fiecărui om, până la urmă, să câştige teren”, a spus Kelemen Hunor.
Potrivit liderului UDMR, „dacă ne uităm la peisajul politic, vedem că acest pericol există şi va fi responsabilitatea noastră şi a voastră, şi a noastră, şi a PSD-ului, şi a PNL-ului, până la urmă dacă reuşim să spunem stop la un moment dat extremismului”.
Liderul Uniunii a menţionat că faţa României se va schimba în bine până la sfârşitul deceniului.
„Avem o perspectivă bună. Eu cred că până la sfârşitul deceniului, dacă nu greşim, dacă nu se întâmplă ceva neaşteptat, faţa României se va schimba. Aceste oportunităţi nu trebuie ratate şi depinde doar de cei care au primit încrederea oamenilor şi cei care trebuie să ofere această speranţă să arate că da, suntem în stare ca pentru această generaţie, pentru copiii noştri care vin în urma noastră, lăsăm o ţară care poate să redea speranţa că aici, pe pământul natal, putem construi viitorul”, a mai transmis Kelemen Hunor.
Sâmbătă, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a cerut delegaţilor prezenţi la congresul partidului un mandat în vederea construirii unui pol de dreapta, care să câştige alegerile de anul viitor.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!