Costin Georgescu, președintele Consiliului a declarat în emisiunea La Ordinea Zilei, de la Antena 3 motivul pentru care i s-a retras ordinul „Steaua României”: „În primul rând, am să vă spun că Consiliul de onoare este format din șapte membrii care judecă și analizează cazurile privind solicitări ale altor membri din cadrul consiliului, care consideră că alți membrii nu-și respectă calitățile de posesor al ordinului Steaua României. Din partea unui cavaler al ordinului s-a primit o solicitare în privința lui Kelemen Hunor care încălcă Constituția. De exemplu, nerespectarea zilei de 1 decembrie”.

„Din cei șapte membrii, au fost șase prezenți, cinci au votat pentru și unul s-a abținut. Votul a fost secret. Noi nu judecăm politic, suntem cetățeni ai României și purtători de Steaua României. Conform legii înaintăm decizia președintelui care prin decret poate retrage, dacă nu dă acest decret, nu se retrage”, a mai spus Georgescu.

Membrii acestui for sunt academicianul Ionel Haiduc, Gabriela Firea, Şerban Brădişteanu, Ecaterina Andronescu, Constantin Degeratu, Mircea Geoană şi Costin Georgescu.

Ordinul național ‘Steaua României este cel mai vechi ordin național, fiind creat în 1864 de Cuza Vodă și acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News