Potrivit revistei americane People, actrița Kelly Preston a fost extrem de discretă în ultimii doi ani în privința stării ei de sănătate.

„Era un suflet luminos, frumos și iubitor, care avea grijă profundă de ceilalți și care dădea viață la tot ceea ce atingea. Familia vă cere să înțelegeți nevoia de confidențialitate în acest moment” a fost mesajul transmis de familia lui John Travolta.

Ulterior, John Travolta a reacționat printr-o postare pe Instagram.

„Cu durere, vă anunț că frumoasa mea soție Kelly a pierdut bătălia de doi ani cu cancerul de sân. Ea a luptat curajos, având dragostea și sprijinul atâtor persoane. Familia mea și cu mine vom fi veșnic recunoscători medicilor și asistentelor, tuturor centrelor medicale care au ajutat, precum și multor prieteni și persoane dragi care au fost alături”, a scris John Travolta.

„Voi petrece ceva timp cu copiii mei care și-au pierdut mama, așa că iertați-mă dacă nu veți mai auzi de noi o vreme. Dar să știți că voi simți dragostea voastră în săptămânile și în lunile următoare, pe măsură ce ne vindecăm. Toată dragostea”, a mai notat actorul.

Kelly Preston și John Travolta au doi copii, Ella (20 de ani) și Benjamin (9 ani). Cuplul a mai avut un fiu, Jett, care însă a murit la 16 ani, în 2009.

Legendarul actor John Travolta este cunoscut pentru rolurile sale din filmele “Grease”, “Saturday Night Feve” și “Pulp Fiction”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News