Directorul MI5 a menționat, în evaluarea anuală a ameninţării cu care se confruntă Regatul Unit, că un număr masiv de oficiali ruşi au fost expulzaţi pe plan mondial, inclusiv peste 600 din Europa, dintre care peste 400 sunt consideraţi spioni.
„Acest lucru a dat cea mai importantă lovitură strategică serviciilor de informaţii ruse din istoria europeană recentă”, a subliniat șeful spionajului de la Londra.
„Iar împreună cu valurile coordonate de sancţiuni, amploarea (loviturii) l-a luat prin surprindere pe (preşedintele rus) Putin”, a adăugat McCallum.
Acesta a calificat totodată drept „prosteşti” sugestiile Moscovei că Marea Britanie ar fi fost implicată în recentele explozii care au afectat gazoductul Nord Stream şi a mai remarcat că acţiunea de expulzare a urmat un model stabilit de Marea Britanie după otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia cu un agent neurotoxic, în 2018, în sudul Angliei, care a determinat un val de expulzări diplomatice.
Potrivit MI5, Marea Britanie a respins peste 100 de aplicaţii pentru viză diplomatică în acest an din considerente de securitate naţională.
Spionii chinezi și iranieni, o altă amenințare majoră
Ken McCallum a afirmat, pe de altă parte, referindu-se la China, că autorităţile chineze folosesc toate mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru a monitoriza şi intimida diaspora chineză, amintind de un incident produs luna trecută la Manchester, în nordul Angliei, în care un bărbat care protesta în faţa consulatului chinez a spus că a fost tras înăuntru şi lovit de indivizi mascaţi.
„Intimidarea şi hărţuirea de cetăţeni britanici sau stabiliţi în Marea Britanie nu poate fi tolerată”, a subliniat el.
Directorul MI5 a avertizat în acelaşi timp împotriva „ameninţărilor directe” din partea Iranului, care, a atenţionat el, încearcă să „răpească sau să ucidă” britanici, pe care îi consideră „duşmani ai regimului”, a consemnat şi AFP.
Teheranul emite astfel de „ameninţări directe” asupra Regatului Unit prin intermediul serviciilor sale de informaţii „agresive”, a indicat McCallum, precizând că în cursul acestui an au fost detectate „cel puţin zece asemenea potenţiale ameninţări”.
El a calificat totodată serviciile de informaţii iraniene drept „un adversar sofisticat”, care operează folosind uneori personalul propriu sau încercând să-i atragă pe alţii să lucreze pentru ele, iar uneori sunt gata de „acţiuni nesăbuite”.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina