Bărbatul zis Keops, s-a dat drept polițist, ofițer de informații sau funcționar la finanțe și a reușit să obțină peste 132.000 de lei. Bărbatul este cunoscut pentru alte infracţiuni de înşelăciune, fiind condamnat în trecut la închisoare cu executare, scrie presa locală.

Anchetatorii au descoperit că în perioada decembrie 2019 – iulie 2020, individul de 33 de ani a păcălit două persoane pentru a obține sume importante de bani.

Din cercetări a rezultat că unei femei din Sebeș i-ar fi spus că este ofițer de informații și că recrutează persoane pentru a fi angajate în cadrul sistemului de siguranță națională, condiționând angajarea de îndeplinirea unor ”misiuni”, care presupuneau urmărirea de persoane și contractarea unor credite pentru obținerea unor sume de bani care urmau să fie folosite de ”agenție” în misiuni de siguranță națională, transmit reprezentanții IPJ Alba.

Ar fi  obținut astfel, de la femeie, 130.000 de lei, pe care i-ar fi folosit în interes personal. De asemenea, în luna iunie l-ar fi apelat pe administratorul unei societăți comerciale din Alba Iulia și, prezentându-se drept funcționar al administrației financiare, i-ar fi cerut să depună într-un cont suma de 2.869 de lei, invocând o eroare privind o plată anterioară efectuată de bărbat către administrația fiscală.

Tot luna trecută l-a sunat pe un tânăr căruia i-a spus că
este ofițer de poliție și pe care l-ar fi amenințat cu întocmirea unui dosar
penal în cazul în care nu va plăti un prejudiciu provocat în urma unui accident
rutier. În acest caz, victima nu a dat curs solicitării și nu a fost
prejudiciată material.

Individul a fost prins, joi, în trafic și a fost dus în arest pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, conducere fără permis și uzurparea de calități oficiale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News