Kia Motors Corporation a anunţat că vânzările globale cumulate (export, piaţă internă şi ale unităşţlor de producţie din afara Coreei) de autoturisme şi comerciale uşoare pe 2008 au atins cifra de 1.375.758 unitati, reprezentând o creştere de 8,4 la sută faţă de anul anterior.

“În timp ce America de Nord şi Europa au înregistrat scăderi ale volumelor comercializate faţă de anul trecut, din cauza declinului vânzărilor în ultimul trimestru, Kia a înregistrat creşteri ale cotei de piaţă în multe ţări din aceste teritorii. În ciuda instabilitătii condiţiilor economice, suntem încrezători că suntem bine poziţionaţi faţă de ceilalţi producători, astfel încât vom continua să câştigăm cota de piaţă prin satisfacerea cererii de autovehicule economice şi compacte”, a declarat Hyoung-Keun Lee, Senior Executive Vice President şi COO al International Business Division.

Cerato, cel mai bine vândut model KIA

În 2008, cel mai bine vândut model Kia la export a fost, pentru al treilea an consecutiv, Cerato (segment C), cu 192.149 unitati vândute, urmat de Rio, cu 153.963 unitati. SUV-ul compact Sportage şi modelul ceed concurează pentru a treia poziţie cu 149.293 şi 148.846 unităţi vândute. Pe locul 5 se situeaza Picanto (segment A), cu 91.262 unitati vandute. În 2008, vânzările de autoturisme au reprezentat 63 la sută din totalul de vehicule Kia comercializate, ceea ce înseamnă o creştere cu 11,7 la sută faţă de anul anterior.

“Kia Motors Corporation continuă să monitorizeze cu atenţie climatul economic actual, care afectează cererea de autovehicule în multe pieţe. Dar continuăm să lansăm produse noi, cum sunt crossoverul urban Kia Soul şi noua generaţie de Cerato (cunoscuta ca Forte în unele pieţe), chiar la începutul acestui an, şi vom continua cu alte modele în a doua jumătate a anului”, a mai menţionat Lee.

 
 

Urmărește-ne pe Google News