„Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a transmis ministerul ucrainean, într-un mesaj publicat pe Twitter.

La rândul său, un consilier prezidenţial ucrainean de rang înalt a denunţat „cinismul” şi „lipsa de remuşcări” ale lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Mariupol.

„Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor… Ucigaşul a mii de familii din Mariupol a venit să admire ruinele oraşului şi mormintele sale. Cinism şi lipsă de remuşcări”, a scris Mihailo Podoliak, pe Twitter.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Deputat ucrainean: „De ce în timpul nopții? Îi este frică?”

Oleksii Honcharenko, politician ucrainean și membru al delegației ucrainene la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), l-a calificat duminică pe Vladimir Putin drept un „criminal de război”, punând sub semnul întrebării momentul vizitei acestuia la Mariupol, relatează CNN.

„A venit criminalul de război să vadă cu ochii lui genocidul pe care l-a comis la Mariupol? De ce în timpul nopții? Îi este frică?” a întrebat Honcharenko, într-o postare pe Telegram.

În timpul vizitei, Putin a fost văzut vorbind cu locuitorii și discutând despre planurile de reconstrucție a Mariupolului, inclusiv despre aeroport.

Mariupolul a fost devastat de bombardamente în timpul asaltului rusesc de anul trecut, care a distrus uriașul combinat siderurgic Azovstal, ultima redută a forțelor ucrainene în orașul-port.

Vizită „spontană”, susține Kremlinul

Vladimir Putin a decis în ultimul moment să se deplaseze la Mariupol, după ce sâmbătă a întreprins o vizită în Crimeea anexată, a transmis duminică Kremlinul, insistând asupra caracterului „spontan” al acestei deplasări, mai scrie Agerpres.

„Totul a fost foarte spontan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, evocând această primă vizită a preşedintelui rus la Mariupol.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

„Nici deplasările sale în oraş nu erau prevăzute”, la fel ca şi vizita la un teatru muzical local sau întâlnirile cu locuitori ai acestui oraş-port, a susţinut Peskov.

Anterior, duminică dimineaţa, Kremlinul a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol.

Aceasta a fost prima deplasare a liderului rus în acest oraş-port din Ucraina ce fusese sub asediu luni de zile şi ocupat de armata rusă în luna mai 2022.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut un tur al oraşului, el însuşi la volanul unei maşini. Vladimir Putin a discutat cu localnici, a vizitat locuri de interes şi a primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucţie din acest oraş devastat, potrivit aceleiaşi surse.

Crimeea și Mariupol, primele două vizite după emiterea mandatului de arestare

Sâmbătă, Vladimir Putin a întreprins sâmbătă o vizită-surpriză în Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, pentru a marca nouă ani de la anexare.

Vladimir Putin este vizat începând de vineri de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), care îl acuză de crime de război. Potrivit procurorului-șef al CPI, Karim Khan, Putin poartă răspunderea penală pentru „deportarea ilegală” a sute de copii ucraineni în Rusia.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

CPI, cu sediul la Haga, a încercat de asemenea să verifice dacă bombardamentul şi asediul asupra oraşului Mariupol, în sud-estul Ucrainei, pot constitui o crimă împotriva umanităţii. Curtea a conchis că îi lipsesc elemente pentru a ajunge la o astfel de concluzie, în condiţiile în care nu a avut acces în regiunea Doneţk, unde se află Mariupolul.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

parpalache   •   20.03.2023, 08:34

Interesant ca acest Putin a devastat numai localitați„rusofone”!

Jumbo   •   20.03.2023, 07:43

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență, calomnie.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI