Autoritatea Aeronautică Civilă din Noua Zeelandă cere ca, până la 2 iulie 2023, compania sa națională să cântărească pasagerii care pleacă pe zborurile internaționale de pe Aeroportul Internațional Auckland, scrie CNN.

Programul, pe care Air New Zealand îl numește sondaj de greutate a pasagerilor, este o modalitate de a colecta date despre încărcătura și distribuția greutății pentru avioane, a declarat compania aeriană.

„Cântărim tot ceea ce se află în aeronavă – de la încărcătură la mesele de la bord, până la bagajele din cală”, a declarat Alastair James, specialistul în îmbunătățirea controlului încărcăturii la compania aeriană, într-un comunicat. „Pentru clienți, echipaj și bagajele de cabină, folosim greutăți medii, pe care le obținem în urma realizării acestui studiu”.

Cu toate acestea, greutatea este un lucru personal pe care nu toată lumea dorește să îl dezvăluie. Pentru a proteja intimitatea persoanelor, compania aeriană spune că a făcut datele anonime.

Călătorii vor fi rugați să se ridice pe un cântar digital atunci când se înregistrează pentru zborul lor. Informațiile despre greutatea lor sunt apoi trimise la sondaj, dar nu vor putea fi vizualizate pe ecranul agentului.

De asemenea, aceștia își vor așeza bagajele pe un alt cântar identic pentru a fi cântărite separat.

foto: 123rf.com

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News