Kim Jong-il este considerat cel mai ilustru absolvent al şcolii, în urmă cu 44 de ani. Telegrama menţionează că acesta a felicitat ambele echipe rivale, cea a Universităţii Kim Ir-sen şi pe cea a Universităţii de Căi Ferate din Phenian, după care a ţinut audienţei o cuvântare în tradiţionalul limbaj de lemn: „Studenţii militanţi şi revoluţionari din ţara noastră sunt foarte buni la arte şi la sport, în timp ce-şi dedică toată înţelepciunea şi entuziasmul studiilor ştiinţifice pentru întregul popor”.

Nu se spune când a avut loc meciul, probabil că sâmbătă, cu toate că ziua aniversării era, oficial, 1 octombrie. KCNA mai arată că Kim a trimis scrisori de felicitare către liderii chinezi şi către preşedintele rus Dmitri Medvedev.

Despre dictatorul nord-coreean, pe cât de celebru pe atât de enigmatic, au apărut numeroase ipoteze după ce în urmă cu trei săptămâni a lipsit de la parada organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la crearea statului.

Dacă unele medii de informare dădeau ca sigură refacerea sa după o operaţie pe creier efectuată în cursul verii, surse japoneze indicau chiar decesul acestuia. Moartea ar fi survenit în 2003, în urma unui diabet care s-a complicat şi l-ar fi ţintuit câteva luni chiar într-un scaun cu rotile. De atunci, locul său ar fi fost luat de diverse sosii. Kim Jong-il a fost auzit şi înregistrat vorbind în public doar o singură dată, în 1992, când în timpul unei parade militare a spus la microfoane „Glorie eroilor Armatei Populare”.

În Coreea de Nord, de departe cea mai izolată ţară din lume, este supranumit „Iubitul Conducător” sau „Iubitul General” şi se bucură de un cult al personalităţii unic în lume.

 
 

Urmărește-ne pe Google News