„Vom continua să luăm măsuri pentru a consolida și dezvolta capacitățile nucleare ale națiunii noastre într-un ritm accelerat”, a spus Kim Jong-un. El a adăugat că forțele nucleare ale Coreei de Nord „trebuie să fie pregătite” oricând, a transmis agenția oficială de știri (KCNA).

Potrivit dictatorului nord-coreean, misiunea fundamentală a forţei nucleare a Coreei de Nord este aceea de a descuraja războiul, dar acest armament ar putea fi totuși utilizat și în alte scopuri, făcând trimitere la o ripostă a țării sale, dacă aceasta ar fi atacată.

Jurnaliştilor independenţi nu li s-a permis accesul la evenimentul de la Phenian, iar imaginile au fost distribuite de Agenția de știri din Coreea de Nord. Foto: Profimedia

La parada de luni, care a marcat aniversarea a 90 de ani de la înființarea Armate Revoluționare Populare Coreene, a fost prezentată cea mai mare rachetă balistică intercontinentală (ICBM), Hwasong-17.

Racheta a fost testată prima dată în martie, dar experții sud-coreeni au pus sub semnul întrebării succesul lansării, potrivit BBC. Anunțul testării a stârnit însă reacții vehemente din partea comunității internaționale.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Parada militară a venit în contextul în care mai multe imagini din satelit au arătat că țara condusă de Kim Jong-un a început activitatea de testare nucleară, stârnind temeri că va relua testarea armelor nucleare și a rachetelor cu rază lungă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News