Apelul a fost făcut în timpul reuniunii plenare a comitetului central al Partidului Muncitorilor din Coreea, partidul unic de guvernământ din Coreea de Nord, când Kim Jong-un a ordonat „Armatei Populare, industriei muniţiilor, sectoarelor de arme nucleare şi apărare civilă să accelereze pregătirile de război”, a relatat agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

Liderul a făcut acest apel din cauza „situaţiei politice şi militare grave din Peninsula Coreea, care a atins un punct extrem”, referindu-se la „manevrele de confruntare fără precedent în istorie ale Statelor Unite şi forţelor lor vasale”, a notat ACTC.

Coreea de Nord a făcut în 2023 un număr-record de teste cu rachete balistice, încălcând numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.

În aprilie 2023, Coreea de Nord a anunțat că a testat cu succes Hwasong-18, cea mai puternică rachetă balistică intercontinentală (ICBM) din arsenalul său, capabilă să atingă SUA.

Mai târziu, în noiembrie 2023, Phenianul anunța că a pus pe orbită primul său satelit de spionaj și a promis că va mai lansa și alți sateliți pentru a se apăra împotriva a ceea ce a numit „manevrele militare periculoase ale inamicilor săi”.

Urmărește-ne pe Google News