Boala de inimă pare să îi dea din nou bătăi de cap lui Kim Jong-un. Liderul de la Phenian nu a mai fost văzut în public din 3 septembrie, ceea ce determinat presa internaţională să speculeze faptul că acesta s-ar fi îmbolnăvit, anunţă time.com.
Ultima apariţie publică a lui Kim Jong-un, în vârstă de 31 de ani, a fost pe 3 septembrie, când a fost văzut cu soţia lui, Ri Sol-ju, la un concert, în Phenian.
Dacă de obicei, într-o astfel de situaţie, ţara-vecină, Coreea de Sud, ieşea la rampă cu declaraţii, de data aceasta Seulul tace mâlc.
„Coreea de Nord nu a făcut nici un anunţ oficial (…) şi, prin urmare, noi nu avem nici un comentariu. Urmărim diferitele ipoteze, inclusiv zvonurile privind starea sa de sănătate”, s-a limitat să declare un purtător de cuvânt al ministerului Unificării, din Coreea de Sud.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News