Amenințările din partea Statelor Unite și a aliaților săi, inclusiv Coreea de Sud și confruntarea lor militară cu Coreea de Nord au adus tensiunele din zonă în „cea mai proastă fază din istorie”, a spus Kim Jong-un, numind peninsula coreeană „cel mai mare fierbinte focar din lume”.

Liderul nord-coreean a chemat „cu ardoare toți participanții să facă tot posibilul pentru a aduce substanțiale și fundamentale îmbunătățiri ale capacităților lor de a lupta pentru un război real”, a transmis KCNA.

„Cu cât facem tot posibilul să ne pregătim pentru război, cu atât pacea va fi mai solidă în acest pământ și cu atât ne vom apropia de obiectivul nostru de a construi o națiune puternică și prosperă. Punctul în care pregătirile forțelor noastre armate pentru război vor fi finalizate este punctul în care suveranitatea și pacea națiunii noastre devin permanente”, a spus Kim Jong-un.

„Subliniez din nou că sarcina cea mai importantă și vitală pentru forțele noastre armate este războiul și pregătirea pentru război. Aceasta este misiunea forțelor armate revoluționare”, a continuat Kim Jong-un.

KCNA a transmis că, în cadrul conferinței, a fost organizată o întâlnire de lucru cu cadrele militare, care a avut ca scop întărirea batalioanelor, sporirea eficienței lor în luptă și „încheierea pregătirilor de război, așa cum este cerut de situația actuală și de războiul modern”.

La 1 noiembrie, ministrul nord-coreean de externe, Choi Seong-hee, a declarat, în cadrul convorbirilor avute cu omologul său rus, Serghei Lavrov, că liderul Kim Jong-un a dat instrucțiuni armatei să ajute armata rusă „în războiul ei sfânt”.

Astfel, Coreea de Nord ar putea desfășura până la 100.000 de militari pentru a da o mână de ajutor Rusiei în războiul din Ucraina, în cazul în care alianța dintre Phenian și Moscova va continua să se consolideze, potrivit unor persoane familiarizate cu evaluările făcute de unele națiuni din G20.

Până la acest moment, Coreea de Nord a trimis peste 10.000 de militari pentru a se alătura armatei lui Putin în regiunea Kursk, unde forțele ucrainene au ocupat o parte din teritoriu după o incursiune surpriză în august. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News