Uniforma militară albă și costumele clasice comuniste „Mao” sunt hainele în care Kim Jong Un apare cel mai des. Acestea sunt accesorizate cu ochelari se soare tip aviator, dar și cu ceasuri elvețiene de lux.

Din dorința de a fi în trend, dar și de a păstra imaginea strămoșilor săi, dictatorul a ales să își creeze un stil propriu. Acesta reprezintă un mix între cultura comunistă și noile trenduri din Occident.

Kim Jong Un a înființat „Poliția modei” pentru a-i liniști pe tineri

Devenit un exemplu pentru locuitorii din Coreea de Nord, aceștia au încercat, pe cât posibil, să îi copieze stilul vestimentar. Numai că Kim Jong Un, nemulțumit de acest avânt al modei în țara sa, a interzis ca oamenii să preia tendințele sale vestimentare. Pentru asta a înființat și o „poliție a modei”, reiese din informațiile obținute din Coreea de Nord.

Un exemplu concret de interdicție este trenciul de piele neagră. Acesta nu mai poate fi folosit de populația țării. De asemenea, pe listă sunt incluși inclusiv pantalonii largi.

Pantalonii largi ai lui Kim, purtați în număr mare de studenții de la Universitatea Chongjin Railway, Chongjin Medical University și alte universități importante din Chongjin, au fost interziși din luna august.

Pantalonii lui Kim Jong Un au creat un trend printre tinerii din Coreea de Nord. Dictatorul nu a fost de acord și a creat „Poliția modei”. Sursa foto: Profimedia Images

O sursă din Coreea de Nord a declarat pentru NK News că tinerii „au fost avertizați” să nu-i poarte. Nu au fost aplicate pedepse, așa cum s-ar întâmpla dacă tinerii ar fi purtat pantaloni skinny sau scurți.

În Coreea de Nord, pantalonii purtați de Kim Jong Un au fost denumiți, în limbaj popular, „pantaloni de lider suprem”.

Ceasul de lux de la mâna lui Kim Jong Un costă 12.000 de dolari

Kim Jong Un a mers mai departe decât să copieze costumele Mao ale bunicului său. Influențat de „trendul” din Occident, liderul suprem se asortează cu pălării, ochelari, paltoane cu gulere mari de blană și ceasuri elvețiene de lux.

În 2006, la un congres al Partidului Muncitoresc, Kim Jong Un a părut să îmbrace un costum în stil occidental. A fost prima dată când cei prezenți au sesizat o schimbare de modă.

Din acel moment, aparițiile s-au înmulțit, iar ținutele capitaliste au fost folosite atât la discursurile de Anul Nou, cât și în timpul întâlnirii cu Vladimir Putin, din septembrie 2023.

Un alt element occidental care a atras atenția a fost jacheta de piele „Top Gun” pe care a purtat-o ​​când a urmărit lansarea unei rachete intercontinentale în martie 2022.

Kim Jong Un și-a accesorizat geaca de piele cu ochelari de soare de tip aviator și, de asemenea, a arătat o pasiune pentru ceasurile scumpe.

A fost fotografiată cu ceasuri elvețiene de designer de la Movado și IWC Schaffhausen, în valoare de peste 12.000 de dolari. Suma reprezintă de 10 ori salariul unui nord-coreean pe an.

Unul dintre ceasurile de lux pe care Kim Jong Un le afișează atunci când apare în public. Sursa foto: Profimedia Pictures

Dictatorul coreean se inspiră de la tinerii capitaliști

Ultimii trei ani au semnalat încă o schimbare în garderoba liderului de la Phenian. Kim și-a schimbat încălțămintea. Sandalele în stil pescar par să fie preferatele tânărului dictator. Suseong Woo, un cunoscut designer de la Londra, spune că sunt „o declarație de modă neobișnuită”.

„Au fost purtate de pescarii mediteraneeni în anii 1940, dar au recâștigat recent o popularitate uriașă în rândul tinerilor din Occident”, a spus Woo pentru NK News.

Jisoo Ha, profesor la Departamentul de Modă de la Universitatea Națională din Seul, este convins că liderul nord-coreean nu este inspirat de moda tradițională coreeană.

„Insista asupra unor stiluri limitate, care se potrivesc caracteristicilor sale fizice în ceea ce privește culoarea, forma, detaliile și materialul”, a declarat Ha pentru NK News .

Urmărește-ne pe Google News