Kim Jong-un a declarat într-un mesaj public că Trump este „incapabil să dețină prerogativele conducerii supreme a unei țări”. El l-a descris, de asemenea, pe președintele S.U.A. ca „un derbedeu și un gangster căruia îi place să se joace cu focul”.

Mesajul liderului de la Phenian este considerat neobișnuit, nu prin prisma a ceea ce transmite, ci prin faptul că, deși a fost filtrat prin prima presei nord-coreene, a fost transmis la persoana întâi, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum în istoria Coreei de Nord.

Unii analiști au văzut un semn clar cum că nord-coreenii ar accelera ritmul deja puternic al testelor de arme, care a inclus rachete menite să vizeze forțele americane din Asia și din continentul S.U.A.

”Voi face ca omul care deține prerogativele comenzii supreme din S.U.A. să plătească scump pentru discursul său în care cere distrugerea completă a RPDC (n.r. abrevierea numelui oficial al țării, Republica Populară Democrată Coreeană)”, se arată în discursul transmis de televiziunea de stat din Coreea de Nord.

Declarațiile liderulului suprem de la Phenian au fost făcute cu puțin înainte ca ministrul de externe al Coreei de Nord să spună că țara sa poate testa o bombă cu hidrogen în Oceanul Pacific pentru a-și îndeplini promisiunea lui Kim de a lua acțiunea „la cel mai înalt nivel” împotriva Statelor Unite.

Ministrul de Externe al Coreei de Nord Ri Yong Ho a declarat reporterilor în timpul unui briefing la ONU că răspunsul țării sale „ar putea fi cea mai puternică detonare a unei bombe H în Pacific”.

Ri a adăugat că „nu avem nicio idee despre acțiunile care ar putea fi luate, deoarece vor fi ordonate de liderul Kim Jong Un”.

Un astfel de test ar fi considerat o provocare majoră de către Washington și aliații săi.


Citște și: REPORTAJ | O bibliotecară merge 14 kilometri pe jos și le duce cărţi copiilor dintr-un sat izolat din Apuseni. „Sunt un fel de Badea Cârţan modern”

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News