UPDATE ora 12:30: Coreea de Nord și Coreea de Sud au anunțat sfârșitul războiului dintre cele două țări, urmând ca la sâfșritul acestuia an să fie semnat un tratat de pace în acest sens. Totodată, președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in a anunțat denuclearizarea ”compleătă” a Peninsulei Coreea, transmite agenția Yonhap.

UPDATE ora 06:00. Kim Jong Un şi Moon Jae-in au încheiat prima rundă de convorbiri la Panmunjon, în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două Corei, transmit Reuters şi Yohnap. Liderul nord-coreean a revenit pe teritoriul țării sale într-o limuzină neagră, înconjurată de bodyguarzi.

Discuţiile au durat circa două ore și au avut loc după ceremoniile iniţiale şi după o serie de declaraţii optimiste făcute de cei doi lideri.

UPDATE ora 05:00. După ceremoniile iniţiale, cei doi s-au aşezat faţă în faţă la o masă ovală din Casa Păcii.

Moon şi-a exprimat speranţa că „în peninsula coreeană s-ar putea să fi venit primăvara” şi a apreciat gestul curajos al lui Kim de a trece pentru prima dată frontiera cu Coreea de Sud.

„În momentul când preşedintele Kim a trecut linia de demarcaţie militară, Panmunjom a devenit un simbol al păcii, nu al diviziunii (…). Vreau să îmi exprim din nou respectul pentru decizia preşedintelui Kim Kong Un de a face posibile convorbirile de astăzi”, a declarat Moon, conform Agerpres.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

La rândul său, Kim a vorbit despre „recuperarea timpului pierdut”.

„Declar în faţa preşedintelui Moon şi a mulţimii de jurnalişti de aici că voi purta discuţii bune cu preşedintele Moon, cu o atitudine deschisă, sinceră şi cinstită şi voi obţine un rezultat bun”, a declarat Kim Jong-un.

Ambii lideri s-au arătat încrezători în posibilitatea ca primul dialog inter-coreean la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu să producă rezultate pozitive, în urma unor „decizii curajoase”, după cum s-a exprimat preşedintele Moon.


Kim Jong-un a fost așteptat de președintele sud-coreean, Moon Jae-In, la ora 09:30 (03:30, ora României), pe partea sud-coreeană a zonei demilitarizate, pășind peste linia de demarcație stabilită în 1953. De acolo, cei doi s-au deplasat, însoțiți de o gardă, de onoare până la Casa Păcii, clădirea care găzduiește reuniunea, respectând întocmai programului anunțat de Casa Albastră de la Seul.

UPDATE. Kim Jong-un a trecut pe jos granița dintre cele două Corei. Este primul lider nord-coreean care merge în Sud / GALERIE FOTO

Kim Jong-un și Moon Jae-In pășesc peste linia de demarcație stabilită în 1953

O oră mai târziu după primire, la ora 10:30 (04:30, ora României), a început prima rundă a summitului.

UPDATE. Kim Jong-un a trecut pe jos granița dintre cele două Corei. Este primul lider nord-coreean care merge în Sud / GALERIE FOTO

Totodată, după discuțiile oficiale, cei doi lideri au plantat un copac în cadrul unei ceremoni simbolice. Totodată, în decursul zilei de vineri, ei vor lua prânzul separat și se vor întoarce la discuții. La finalul reuniunii se va semna un acord și vor face un ”anunț”.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

Recepția de final va începe la ora 18:30 (12:30, ora României) și va fi urmată de o ceremonie de rămas-bun, care va încheia summitul. La dineul de final, Kim Jong-un va fi servit atât cu mâncăruri tradiționale, cât și cu specialități nord-coreene.

Delegația nord-coreeană este formată din nouă persoane, printre aceștia, pe lângă Kim Jong-un, se află și preşedintele onorific al ţării, Kim Yong-Nam, ministrul de Externe, Ri Yong-Ho, şi sora liderului suprem, Kim Yo-Jong -director de propagandă – cea care a realizat în o vizită în Sud cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă.

UPDATE. Kim Jong-un a trecut pe jos granița dintre cele două Corei. Este primul lider nord-coreean care merge în Sud / GALERIE FOTO

Kim Jong-un scrie în cartea vizitatorilor din Zona Demilitarizată dintre cele două Corei

UPDATE. Kim Jong-un a trecut pe jos granița dintre cele două Corei. Este primul lider nord-coreean care merge în Sud / GALERIE FOTOIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10


VIDEO | Cum să ai un corp de invidiat printr-o metodă revoluţionară, inventată de un român: ca să slăbeşti, trebuie să mănânci!

FOTO: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI