Invadarea Ucrainei de către Rusia a readus în discuție pericolul unei catastrofe nucleare. Pregătiți cumva pentru extincție de tragicomedia lui Adam McKay „Nu priviți în sus”/„Dont Look Up”, scotocim memoria cinematografică după posibile titluri pe care să le (re)vedem într-o pauză la stresul realității. 

Raftul cel mai la îndemână e, desigur, cel cu filme americane realizate în perioada Războiului Rece. Au tot fost începând cu anii 50 și mult după 1989, și majoritatea se termină bine. Trebuie doar să ne setăm așteptările.

„Goldfinger” – probabil cel mai bun Bond din seria 007

Dacă vrem ceva lejer, spumant, putem opta pentru trei filme din seria Bond, trei coproducții anglo-americane despre amenințarea unui război nuclear: „Goldfinger” (1964, de Guy Hamilton), „GoldenEye” (1995, de Martin Campbell) și „Lumea nu e de ajuns”/„The World Is Not Enough” (1999, de Michael Apted). 

Cel mai captivant e „Goldfinger”, care e și cel mai bun din întreaga serie dedicată agentului 007 (și nu doar prin Sean Connery). În „Goldfinger”, psihopatul Auric Goldfinger vrea să detoneze o bombă atomică la Fort Knox, făcând ca rezervele americane de aur să devină radioactive pentru mai bine de 50 de ani, comuniștii (chinezii) urmând să beneficieze de haosul economic astfel creat. Firește că Bond îl împiedică.

Trailer „Goldfinger”:

„The Peacemaker” – cu Ștefan Iureș

Dacă suntem obosiți și nu cerem decât acțiune & entertainment, putem revedea „Pacificatorul”/„The Peacemaker” (1997, de Mimi Leder), unde Marcel Iureș e un terorist din fosta Iugoslavie, iar George Clooney și Nicole Kidman reușesc să îi dejoace planurile de a distruge New Yorkul. Popcorn, cola și arme nucleare.

Trailer „The Peacemaker”:

„Dr. Strangelove” – există o șansă dincolo de distrugerea reciprocă?

Mult mai sofisticat, clasicul „Dr. Strangelove” sau „Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb” (1964, de Stanley Kubrick) ironiza la momentul apariției, la câțiva ani după criza din Golful Porcilor, incapacitatea marilor puteri de a concepe pacea dincolo de distrugerea reciprocă (strategia „mutual assured destruction”). 

Mizând masiv pe interpretări (Peter Sellers în trei ipostaze, George C. Scott, Sterling Hayden), Kubrick a adaptat romanul „Red Alert” (1958, de Peter George) în ceea ce a numit „o comedie de coșmar”, un cocktail năucitor de whisky și vodcă la gheață. Un general dement (pe nume Jack D. Ripper) lansează un atac nuclear preventiv asupra Rusiei, iar când află, președintele american încearcă să dreagă busuiocul și să-i potolească pe ruși înainte de a se distruge reciproc. 

Trailer „Dr. Strangelove”:

„On the Beach” – ultimii supraviețuitori, din Australia

Lansat în aceeași zi din preajma Crăciunului din 1959 în 18 cinematografe din lume în prezența membrilor echipei (Fred Astaire și Anthony Perkins la Hollywood, Ava Gardner la Roma, Gregory Peck la Moscova), „Ultimul țărm”/„On the Beach” de Stanley Kramer urmărește destinul mai multor oameni din emisfera sudică după ce o catastrofă nucleară ale cărei cauze rămân neprecizate a distrus întreaga emisferă nordică. 

Deoarece curenții oceanici aduc radiațiile spre țărm, moartea se apropie treptat și de Australia, determinând personajele să aleagă cel mai potrivit final pentru ele. În ciuda poveștilor de dragoste pe care le-au început aici, doi ofițeri de pe un submarin american (Gregory Peck și Anthony Perkins) preferă să-și riște viața luând-o spre San Diego, de unde au primit un semn de viață, în loc să savureze până la capăt „euforia dezastrului” (ca să-l cităm pe Andrei Pleșu.). Coniac rece, servit cu multe dialoguri.

Trailer „On the Beach”:

„Offret” – ultimul film al lui Tarkovski

În ultimul său film, „Sacrificiul”/„Offret” (1986), Andrei Tarkovski folosea distrugerea nucleară pentru a vorbi despre moarte în sens filosofic. Când l-a filmat, în Suedia, cu o echipă formată din mai mulți colaboratori ai lui Ingmar Bergman, Tarkovski știa deja că suferă de cancer. A murit un an mai târziu, la câteva luni după ce filmul primise Grand Prix la Cannes.

Eroul din „Sacrificiul” e un fost actor care află de la televizor, în timpul aniversării zilei de naștere, că o catastrofă nucleară e iminentă. În deznădejdea creată, el îi propune lui Dumnezeu un pact, promițând să-și sacrifice familia și casa dacă Dumnezeu va lăsa lumea neschimbată. Ceea ce se și întâmplă, dar cu un final pe care comentatorii nu vor nici azi să-l devoaleze ca să nu strice surpriza noilor spectatori. Ceai cu mult rom, băut fierbinte. 

Trailer „Sacrificiul”:

„Cernobîl” – seria realistă a HBO

Merită (re)văzută și recenta miniserie HBO „Cernobîl”/„Chernobyl” (2019, creată de Craig Mazin și regizată de Johan Renck), care dramatizează realist evenimentele din 1986, insistând pe efortul autorităților de a minimaliza efectele catastrofei. Cele mai reușite momente sunt cele care anunță dezastrul, a căror tensiune îi dau până și spectatorului sentimentul că aerul pe care îl respiră e viciat. Prin urmare, îl vedem bând apă plată, pe care o desigilăm singuri.

Trailer „Cernobîl”:

„When the Wind Blows” – o capodoperă

Mai puțin cunoscută decât producțiile menționate mai sus – de aceea voi scrie ceva mai mult despre ea, e o reușită animație britanică din 1986, „When the Wind Blows”. Filmul lui Jimmy T. Murakami e o tragicomedie despre cum trăiește un cuplu de pensionari sfârșitul lumii în căsuța de la țară, după ce un atac nuclear a distrus probabil întreaga planetă. Coloana sonoră a filmului a fost compusă de Roger Waters (la patru ani după „The Wall”), iar David Bowie cântă melodia de pe generic.

Obișnuiți cu tradiționalul mod de viață britanic și păstrând o memorie edulcorată a celui de-al Doilea Război Mondial, Hilda și Jim Bloggs parcurg etapele dispariției fără să-și imagineze că forțele de intervenție nu vor veni, că poșta n-ar putea să nu funcționeze, că nu vor putea afla din ziar cine a câștigat războiul și că britanicii n-ar putea să nu-l câștige („Doar le-am câștigat pe celelalte două!”, spune Hilda). 

Dacă la început Hilda nu aude anunțul de la radio care anunță dezastrul, fiind preocupată de pregătirea mesei, iar cu câteva secunde înaintea atacului nici nu vrea să intre în adăpost, pentru că tocmai a pus o mașină de rufe la spălat, pe măsură ce efectele iradierii se fac tot mai simțite, umorul se întunecă și el până dispare. 

„Sigur au filmat tot și vor arăta la televizor”, spune Jim, chiar dacă televizorul nu mai merge. Jim își încurajează soția spunându-i (și crezând sincer) că serviciile speciale n-au ajuns încă la ei pentru că trebuie să treacă pe la multă lume înainte. 

Dar când până la urmă amândoi realizează ce se întâmplă, Hilda sugerează că ar fi mai bine să se ascundă în saci de hârtie, așa cum cere ghidul „Protect and Survive”, să spună o rugăciune și să aștepte.  

Filmul realizat după cartea de benzi desenate cu același titlu, publicată de Raymond Briggs în 1982, impresionează și azi prin faptul că rezumă cataclismul la doi oameni simpli care în inocența lor îi consideră și pe politicieni de bună credință. 

Oricât ar părea de cinic, filmul are umor de cea mai bună vână britanică, mai ales într-un asemenea context, iar finalul nu e atât de trist pe cât probabil te-ai aștepta, pentru că își duce eroii în ceruri, acolo unde nu există radiații și unde, în orice caz, soarele strălucește mai bine ca pe Pământ. A se servi cu ceai negru și biscuiți. 

Trailer „When the Wind Blows”:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News