Proiectul de lege a fost depus în 2019, în Parlament, de către senatorul PMP Cristian Lungu.
Acesta voia să scoată din şcoli ceea ce el numea “prozelitismul de gen” şi “prozelitismul de sex”.
În forma finală, adoptată de Parlament, proiectul stabilea că sunt interzise în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că legea dedusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor constituționale referitoare la statul de drept, principiul separației puterilor în stat, principiul egalității cetățenilor în fața legii, asigurarea accesului la învățătură şi protecția copiilor și tinerilor.
Şeful statului spune că, prin proiect, „se impune un stereotip/clișeu în ceea ce privește rezultatul cercetării unor anumite teorii/opinii, care trebuie să fie unul și același, să se încadreze într-un tipar și să nu se orienteze într-un anumit sens sau scop, în caz contrar, sancțiunea fiind interzicerea activității de răspândire a respectivelor teorii/opinii în mediul specific educațional”.
„Soluția Parlamentului de a impune prin lege ce activități, teorii sau opinii și cu ce scop se pot constitui acestea în activități educative care să poată fi desfășurate în unitățile de învățământ și, prin urmare, ce discipline se pot studia în mediul școlar sau academic, contravine libertății individuale de conștiință întrucât, prin această formă, dispoziția normativă este de natură să îngrădească libertatea de gândire și a opiniilor”, mai spune preşedintele.
În sesizare se mai arată că, în organizarea activităților de învățământ, statul trebuie să vegheze la respectarea acestor libertăți, consacrând posibilitatea elevilor/studenților majori de a participa la studierea anumitor discipline, teorii sau opinii, ori de a înțelege sau gândi un anumit concept, respectiv rezultat, potrivit propriei lor convingeri.