Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a transmis ministrului justiției cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.
Fostul ministru PNL al mediului este acuzat de procurorii DNA că a cerut șpagă 22 de tone de tablă, în valoare de 103.000 lei, pentru a aproba alocarea către un combinat siderurgic a unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră.
Tabla a fost primită între 23 aprilie și 7 iulie 2020 la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrate de o rudă de-a sa, potrivit procurorilor.
Costel Alexe este din octombrie 2020 președintele Consiliului Județean Iași, după ce a demisionat din Camera Deputaților. Ieri, după ce DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale, Costel Alexe a reacționat printr-un comunicat.
„Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, a spus fostul ministru PNL al mediului.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro