Inițiativa face parte din angajamentul președintelui Iohannis de a se implica în efortul național de combatere a schimbărilor climatice și de consolidare a politicilor aplicabile acestui domeniu.

„Primul obiectiv al grupului de lucru constă în elaborarea unui cadru de abordare integrată a schimbărilor climatice la nivelul țării noastre. Astfel, vor fi identificate o serie de priorități-cheie pentru România în combaterea schimbărilor climatice, pe termen mediu și lung”, potrivit comunicatului de presă transmis de Administrația Prezidențială.

În același document, autoritățile mai transmit că „rezultatele consultărilor din grupul de lucru vor fi prezentate constant publicului și înaintate Guvernului pentru a contribui la fundamentarea strategiilor și planurilor naționale privind schimbările climatice, care trebuie finalizate de Guvern în perioada 2022-2023”.

Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai vizibile la nivelul României și la nivel internațional, fie că este vorba de valuri de căldură intensă, de secetă care distruge producția agricolă, de inundații sau de amenințări la adresa biodiversității provocate de incendiile de vegetație.

Administrația Prezidențială, într-un comunicat:

Autoritățile amintesc că în 2021, țara noastră s-a confruntat cu un număr-record de avertizări de vreme severă emise de meteorologi, iar specialiștii avertizează că acestea vor deveni tot mai frecvente în contextul schimbărilor climatice.

Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26) din noiembrie 2021, care a reunit cele 197 de părți la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, printre care și UE, și toate statele sale membre, s-a încheiat cu un acord firav, după două săptămâni de negocieri.

Statele și-au luat atunci angajamente suplimentare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Aceste angajamente vor necesita implementarea de noi măsuri și politici de reducere a emisiilor. La nivelul Uniunii Europene, este în prezent discutat și negociat Pachetul Fit for 55, care conține o serie de măsuri menite să reducă emisiile până în 2030. Traversăm, așadar, o perioadă de reajustare a priorităților și politicilor climatice internaționale și europene, la care România este parte”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

 
 

Urmărește-ne pe Google News