Potrivit actului normativ, se înfiinţează Muzeul Ororilor Comunismului în România, muzeu de importanţă naţională, cu sediul în Bucureşti, în Palatul Parlamentului, aflat în subordinea Ministerului Culturii. Această instituţie publică de cultură va prezenta crimele, abuzurile şi torturile trăite de poporul român în perioada 1945 – 1989.

Dezbaterile din plen au fost tensionate. Nicolae Bacalbaşa a spus că votul este „un moment de imensă făţărnicie, în momentul în care procurorul general, unealta prin care se făceau crime în ultima parte a comunismului, a fost protejat de cel care se numeşte şeful statului pentru a nu fi demis imediat. „Ar trebui să ne plesnească obrazul de ruşine. Titlul este absolut nefericit, de Walt Disney”, a mai spus Bacalbaşa.

Muzeul are ca scop colectarea, studierea, colecţionarea, conservarea, etalarea şi punerea în valoare a pieselor ce alcătuiesc patrimoniul muzeului. Patrimoniul Muzeului se contituie din colecţii de piese şi documente realizate în colaborare cu Institutul de Studiere a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, precum şi în colaborare cu alte instituţii publice, din piese provenind din transferuri, donaţii şi achiziţii, conform legii.

Cine a furat coiful și brățările dacice de aur, în Olanda: „100% sunt și români implicați”, susține ciminalistul Tudorel Butoi
Recomandări

Activitatea Muzeului este finanţată din subvenţii de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii, şi din venituri proprii provenite din activităţi specifice, donaţii şi sponsorizări”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro

Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Cuvintele care, de fapt, nu există în limba română. Le folosești în fiecare zi în tot felul de expresii. Puțini știu eroarea uriașă pe care o fac
FANATIK.RO

DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Elle.ro

Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
Observatornews.ro
Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI