„Astăzi sărbătoresc, mâine vor ucide, poimâine se vor bucura de profit. Nimeni nu va şti câţi urşi vor ajunge în farfuriile şi pe pereţii psihopaţilor. Apoi legea va fi stopată căci preşedintele Iohannis, în cunoştinţă de cauză a promulgat astăzi o lege antieuropeană pentru uciderea a 972 de urşi. A promulgat-o deşi avea opţiunea să o respingă. A promulgat-o în cunoştinţă de cauză şi cu conştiinţa pătată căci i-am scris o petiţie tehnică lungă şi solidă pentru care ne-a mulţumit. A promulgat-o deşi cota de ucidere este stabilită în baza unor calcule greşite care periclitează specia. Ne întrebăm ce a fost în mintea lui, care este strtategia, ştiind ca va băga România în regim de urgenţă la Curtea Europeană de Justiţie?”, au spus reprezentanții ONG-ului, citați de news.ro.

Ei susțin că „legea va genera amenzi pe care nu le vor plăti nici psihopaţii, nici ministrul mediului, nici parlamentarii şi nici preşedintele ţării” și au precizat că au sesizat Comisia Europeană.

„Aceste limitări nu vor sta în picioare în faţa Comisiei Europene pe care am sesizat-o deja. În acest moment Agent Green este în război total cu toate instituţiile statului care ne intimidează în toate felurile posibil. Un stat în care separarea puterilor a încetat pe nesimţite să mai existe. Un stat care s-a piedut în interesele câtorva structuri mafiote. Un stat pe care nu îl mai recunoaştem ca pe unul de drept”, a mai transmis organizaţia.

Rușii au spart linia forțelor ucrainene din Kursk și sunt aproape să le încercuiască. „Situația este foarte proastă”
Recomandări
Rușii au spart linia forțelor ucrainene din Kursk și sunt aproape să le încercuiască. „Situația este foarte proastă”

Ce prevede noul act normativ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi, 23 iulie, legea votată în Parlament acum o săptămână privind împușcarea urşilor agresivi, care prevede că nivelul de prevenție a fost majorat la 426 de exemplare de urs brun, iar nivelul de intervenţie a fost diminuat la 55.

Deputații au fost chemați din vacanță pe 15 iulie pentru modificarea Legii vânătorii, dar și pentru modificarea legii referitoare la metodele de intervenție rapidă „pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor”. Mai simplu spus, s-au introdus reglementări prin care urșii pot fi împușcați, dacă pun viața oamenilor în pericol.

Astfel, printr-un amendament adoptat în comisii, s-a stabilit că numărul maxim de urși bruni care pot fi vânați legal în toată țara, pe parcursul unui an, în scop preventiv, va fi majorat la 426. Inițial, cota de prevenție era de 140.

De asemenea, „nivelul de intervenţie la nivel naţional” a fost scăzut la 55, acestea fiind cazuri de urgență, adică atunci când urșii prezintă un pericol iminent pentru oameni sau provoacă daune semnificative și animalele trebuie împușcate. Inițial, cota de intervenție era de 80.

Numărul urșilor din România, estimat aproape de 10.000

De ce Călin Georgescu a rămas sub control judiciar. Instanța: „Este nevoie să fie supravegheat, ca să nu plece din țară”
Recomandări
De ce Călin Georgescu a rămas sub control judiciar. Instanța: „Este nevoie să fie supravegheat, ca să nu plece din țară”

Fostul ministru al mediului, Tanczos Barna, a declarat pe 11 iulie că numărul urșilor din România se apropie de 10.000, dar acestea sunt estimări pentru că nu există cifre oficiale.

Legea a fost trecută prin Parlament și promulgată de șeful statului, după ce o tânără de 19 ani din Iași a murit pe 9 iulie, după ce a fost atacată de urs când se afla pe traseul Jepii Mici din Masivul Bucegi, apoi a fost târâtă de animal în prăpastie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

dabaca2020   •   14.08.2024, 14:28

OARE TRAIM INTR-O LUME NEBUNA ??? --Cum ,adica,? Ursul are voie sa ucida Omul ?Iar ,,omul NU are voie sa-i faca nimic ?? S-au inmultit , salbaticiunile la infinit ! Intr-un sat de langa Aghiresu Cluj , o haita de lupi sau sacali au atacat so omorat vreo 10 vitei la oi ferma de vaci !!! Daca fermierul nu are asigurare ,ramane cu paguba ,acum cand seceta face ravagii serioase !! S-au inmultit si harciogii de pamant ,distru lanuri intregi de cartofi etc,, Ciorile ataca fructele din livezi ,soarecii si mistretii distrug lanuri de porumb etc etc.. Iar ONG-istii le tin ,parte ??? Ce foloase aduca ,ei societatii ???

popescu_petre007   •   25.07.2024, 12:39

ONG-urile aste ar trebui sa plateasca hrana si ingrijirea animalelor daca le iubesc asa de mult ! Cine plateste moartea fetei de 19 ani ? Deci numai pot merge pe munte fara autorizatie de seful URS ? As spune mai multe dar oricum ii vor bloca comentariul .

floareaoroian   •   24.07.2024, 12:15

Sunteti fara rusine ONG-istilor, puneti interesul vostru mai presus de vietiile oamenilor si a animalelor domestice....a culturilor,livezilor.......ti-e frica sa iesi din curte ca te ataca ursii, nu vedeti unde s-a ajus cu protejarea voastra exagerata a ursilor, austriecii,italienii nu stiu cum sa scape de ei si au avut doar cazuri izolate de atac asupra oamenilor si voi ii mai acceptati si pe ala sa-l aduca la noi.......de parca n-am avea destui.....RUSIIIINE

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
Libertateapentrufemei.ro
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Adevarul.ro
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Observatornews.ro
Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI