Șeful statului Klaus Iohannis a postat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care anunţă că va demara o nouă rundă de consultări cu partidele.
„După sărbătorile de Paști, voi relua consultările cu partidele politice și vom evalua cât s-a realizat din calendarul acțiunilor stabilite la începutul sesiunii parlamentare”, a scris Klaus Iohannis.
Astfel, a reluat declarația din cadrul conferinței de la Cotroceni, care a marcat bilanţul celor 100 de zile de mandat.
„După sărbători o să propun partidelor o nouă rundă de consultări, să vedem până unde s-a ajuns cu modificarea legislaţiei, care sunt următorii paşi, ce se mai poate face în această sesiune parlamentară”, declara preşeidntele.