Sesizarea şefului statului vizează Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.

„Prin conținutul normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine unor norme și principii constituționale”, spune şeful statului, în sesizarea către CCR.

Potrivit art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 86/2018, „în tot cuprinsul anexelor nr. 2-6, sintagma „Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7”. se înlocuiește cu sintagma „Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7”.

Preşedintele arată că prin modificarea în procesul verbal privind rezultatele referendumului, numărul participanților trebuie să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA”, a celor la răspunsul „NU” și a voturilor nule., „instituirea unei asemenea reglementări echivalează cu legiferarea posibilității ca numărul participanților să fie mai mare decât numărul celor care au exprimat un vot (pozitiv, negativ sau nul), ceea ce contravine chiar principiului statului de drept și democratic, prevăzut de art. 1 alin. (3)”.

„Anexele 2 și 6 din Legea nr. 3/2000 prevedeau înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 86/2018 ca numărul participanților să fie egal cu suma voturilor pozitive, negative și nule. Având în vedere că aceste trei variante sunt singurele pe care un participant le are în momentul exercitării votului, modificarea adusă de art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 86/2018 elimină chiar garanția corectei desfășurări a unui referendum, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, dar și art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală. În mod similar punctului II.4 din prezenta sesizare, și această modificare este una contrară Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune și de Comisia de la Veneția la cea de-a 70-a sesiune plenară care la pct. I, secțiunea 3.2 referitoare la „Libera exprimare a voinței electoratului și combaterea fraudei”, punctul vii care  prevede faptul că „trebuie utilizate cel puțin două criterii pentru evaluarea corectitudinii rezultatului scrutinului: numărul de alegători care s-au prezentat la vot și numărul buletinelor de vot  introduse în urnă”. Or, prin reglementarea posibilității ca, la finalul scrutinului, numărul participanților să fie mai mare decât numărul total al voturilor exprimate (pozitive, negative sau nule) se elimină chiar o garanție a bunei desfășurări a referendumului, aspect contrar art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, precum și art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală”, spune preşedintele.

Libertatea a întrebat Guvernul României, Ministerul de Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă, principalii semnatari ai documentului, despre suspiciunile legate de introducerea în textul Ordonanţei a prevederii potrivit căreia numărul participanţilor la vot poate fi mai mare sau egal cu suma voturilor DA, voturi NU şi nule.

Potrivit unor surse oficiale, modificarea a avut ca motivaţie faptul că numărul participanților la vot va fi raportat periodic la Biroul Electoral Central, prin SMS.
Citeşte întreaga ştire: Capcana din Ordonanţa de organizare a referendumului, liber la fraude; Cum poate un alegător să fie prezent la vot, dar să nu voteze

Citeşte şi: Mort pentru 450 de euro! Povestea adevărată a lui Tudor Simionov, bodyguardul român înjunghiat de Revelion la Londra

 
 

Urmărește-ne pe Google News