Într-un discurs care a durat puţin peste două minute, Klaus Iohannis a mai spus că „este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD” şi a precizat că, atât timp cât este el preşedinte, „o astfel de lege nu va exista”.

„Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlament. PSD-ul a ajutat UDMR-ul să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce eu, guvernul şi celelalte autorităţi ne luptăm cu pandemia de coronavirus, pentru vieţile românilor, PSD, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”, a spus Klaus Iohannis.

Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?

Klaus Iohannis:

„Vedeţi, dragi români? Asta înseamnă o majoritate toxică. Majoritatea toxică PSD-istă. Acum se înţelege mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică PSD-istă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva”, a adăugat şeful statului.

„Cât timp sunt preşedinte, o astfel de lege nu va exista”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis, mesaj în limba maghiară pentru PSD şi Marcel Ciolacu: „Jo napot kivanok”

La începutul discursului, Klaus Iohannis a transmis un mesaj în limba maghiară pentru PSD.

Ulterior, pe parcursul discursului, şeful statului a transmis un mesaj în limba maghiară şi pentru preşedintele interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu.

„Jó napot kívánok, PSD! […] Jó napot, Ciolacu!”, a spus Klaus Iohannis în maghiară.

În traducere, şeful statului a spus: „Să aveţi o zi frumoasă, PSD! […] O după-amiază frumoasă, Ciolacu!”.

Proiectul de lege prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă a trecut, tacit, de Camera Deputaţilor

Declaraţiile şefului statului au venit după ce proiectul de lege prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă a trecut, tacit, de Camera Deputaților.

Regiunea autonomă ar urma să cuprindă judeţele Covasna şi Harghita, precum şi “scaunul istoric Mureş”, care aparţine de judeţul Mureş.

Inițiativa legislativă a fost depusă, cu două zile înainte de Crăciun, de deputaţii UDMR Biro Zsolt Isvan și Terza Kulcsar Jozsef Gyorgy şi a fost adoptată tacit, pe 23 aprilie, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile.

Şi premierul Ludovic Orban a spus că proiectul nu va trece de Senat, care este Cameră decizională.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News