„Pot să vă spun că oamenii aşteaptă de la noi să rezolvăm problemele României şi acest lucru nu este simplu. Haideţi să vedem un pic cum am ajuns aici şi de fapt unde stăm întotdeauna. Este bine sau cum se spune la noi – omului îi şade bine să înceapă să îşi facă un plan şi începutul planului este o analiză cum stăm. Stăm prost, foarte prost”, a afirmat Klaus Iohannis, la Cluj-Napoca, unde a participat la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest.
El a spus că mulţi au votat PSD în decembrie 2016 pentru că au crezut „minciunile” acestui partid, dar ulterior „au început să curgă atacuri” la justiţie, la mediul privat, la economia reală a României.
„Am ajuns foarte prost, ba mai mult, şi-au dat singuri jos Guvernul, pesediştii şi-au dat singuri jos Guvernul sau, cum se spune la meci, şi-au dat cu stângul în dreptul. Dar prin asta, din păcate, calitatea guvernării nu s-a îmbunătăţit. Ba a mers din rău în mai rău. Am ajuns acum să avem un guvern care reuşeşte contraperformanţă după contraperformanţă. Am definit acest Guvern deja de anul trecut: un guvern eşuat, dar aceste eşecuri ne dor, acest eşecuri ale pesediştilor ne dor fiindcă se repercutează asupra vieţii noastre”, a mai spus Iohannis, subliniind că „României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD”, care a ţinut România în loc.
El a amintit că Guvernul, care a pierdut majoritatea, refuză să se prezinte în Parlament pentru a obţine un vot de validare, acest lucru fiind „nemaivăzut şi nemaiauzit”.
„Am deschis astăzi anul universitar. Nu există un ministru al Educaţiei în România. Nu există un ministru al Educaţiei fiindcă acest Guvern, care a pierdut majoritatea, refuză să se prezintă în Parlamentul României pentru a obţine un vot de validare. Imaginaţi-vă: un guvern care a pierdut majoritatea refuză să meargă în Parlament. Nemaivăzut, nemaiauzit. Ba mai mult, acest Guvern pesedist care şi-a pierdut şi ultima fărâmă de credibilitate propune pentru funcţii europene importante persoane care nu sunt potrivite. Nu trebuie să discutăm foarte mult despre lucruri care au fost demult. Astăzi persoana propusă pentru comisar european a fost pur şi simplu refuzată pentru probleme de integritate. Ruşine, ruşine PSD!”, a adăugat Iohannis.
El a spus că a reuşit să oprească ”foarte multe dintre prostiile, dintre năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român.
„Foarte multe din prostiile, din năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român, asupra sistemelor mari din statul român am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi şi împreună cu românii şi e bine că am reuşit şi vă spun: abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD. (…) Ce trebuie făcut după ce scăpăm de acest Guvern eşuat? Foarte, foarte multe lucruri. Noi, împreună, ştim ce trebuie făcut, avem nevoie de investiţii, avem nevoie de oameni competenţi în administraţie, avem nevoie de o legislaţie care încurajează antreprenorii şi nu inhibă. Avem nevoie de o educaţie de calitate, de un sistem de sănătate publică care funcţionează cu pacientul în centru, avem nevoie de o guvernare performantă pentru români şi pentru România şi o astfel de guvernare poate să o livreze PNL. Trebuie să vă ocupaţi de o guvernare serioasă. Pe lângă asta, trebuie să facem un lucru foarte greu: trebuie să recâştigăm încrederea românilor. În ultimii ani, românii au fost atât de dezamăgiţi încât mulţi dintre ei cred că în România nu mai sunt politicieni serioşi”, a susţinut Iohannis.
Şeful statului, Klaus Iohannis, candidat al PNL pentru un nou mandat, a transmis liberalilor că trebuie refăcută încrederea românilor în marile sisteme publice: justiţie, educaţie, sănătate, administraţie. „Trebuie să reconstruim România şi o vom face împreună”, a adăugat Iohannis.