Klaus Iohannis l-a decorat pe disidentul politic Dorin Tudoran „în semn de înaltă apreciere pentru determinarea cu care s-a opus regimului comunist, apărând libertatea, valorile democratice, drepturile şi libertăţile fundamentale”, se arată pe site-ul presidency.ro.

Dorin Tudoran, poet, eseist și publicist, s-a născut pe 30 iunie 1945, în Timișoara.

Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română la Universitatea din București, Dorin Tudoran a lucrat, printre altele, la revista Flacăra (1973-1974) și Luceafărul (1974-1980).

În iulie 1985, Dorin Tudoran a emigrat în Statele Unite ale Americii, după câţiva ani de dizidenţă şi o grevă a foamei de 40 de zile, potrivit Agerpres.

După 1990, a revenit în ţară, ca reprezentant al SUA, apoi a lucrat la consulatul SUA din Chişinău, în Republica Moldova.

Între 2004-2006, Dorin Tudoran a fost editorialist la Jurnalul Național.

Totodată, Dorin Tudoran a scris editoriale pentru publicația Ziua, până în 2007.

 
 

Urmărește-ne pe Google News