„Referitor la Acordul cu Canada, Acordul CETA, sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea liberalizării vizelor pentru români și, dacă se ajunge la o înțelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a subliniat că este important ca România să aibă o liberalizare completă a vizelor în termeni rezonabili.
„Înțelegere rezonabilă înseamnă o înțelegere pentru liberalizarea vizelor, într-un timp cu termen rezonabil și fără condiții inacceptabile pentru noi. Aceste chestiuni fiind încă în negociere diplomatică, nu doresc în acest moment să intru în detalii. Pentru noi este important să fie 2017, nu 2018, 2019 sau altceva. Pentru noi este important să avem o liberalizare completă într-un termen rezonabil”, a arătat șeful statului.
Klaus Iohannis a făcut aceste afirmații înainte de Consiliul European de la Bruxelles, care se va desfășura joi și vineri. De altfel, acordul UE-Canada va fi unul dintre subiectele dezbătate în cadrul summitului.
Totodată, în cadrul Consiliului Afaceri Generale, care s-a desfășurat marți, România și Bulgaria au refuzat să îşi dea acordul pentru tratatul de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA).
“În contextul dezbaterilor cu privire la politica comercială a Uniunii, România a reiterat că nu poate susţine la acest moment demersurile privind semnarea şi aplicarea provizorie a Acordului economic și comercial cuprinzător UE – Canada”, a anunțat MAE român într-un comunicat.
La începutul lunii octombrie, guvernul bulgar a anunțat că Ottawa va ridica vizele pentru unii cetăţeni bulgari începând din luna mai şi va lucra pentru a include toţi bulgarii în programul Visa Waiver până la sfârşitul anului viitor.
De partea română, premierii Dacian Cioloş şi Justin Trudeau au avut, luna trecută, o întrevedere la New York în cadrul căreia au discutat despre liberalizarea vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în Canada.