„Daţi-mi voie să lăsăm chestiunea candidatură sau nu, sau ce facem în următoarea perioadă, pentru o discuţie pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar despre această lege pot să vă spun şi acum, fiindcă pentru mine este foarte clar, nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe”, a spus Klaus Iohannis, aflat în SUA.

„Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană şi atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege şi nu doresc, eu nu doresc să existe”, a adăugat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a participat la sesiunea Adunării Generale a ONU de la New York, în SUA, în perioada 24-25 septembrie.

PNL a vrut să dea o lege pentru Iohannis, Ciolacu nu a fost de acord

PNL a depus săptămâna trecută în Parlament un amendament de modificare a legii, astfel încât șeful statului să poată deveni parlamentar, după ce îi expiră mandatul, dacă își va dori acest lucru. Practic, potrivit modificării legii cerute de PNL, Iohannis nu va trebui să demisioneze din funcție înaintea alegerilor parlamentare din 1 decembrie.

Tudor Duma a fost condamnat la închisoare. Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a primit o sentință de patru ani și trei luni de închisoare
Recomandări
Tudor Duma a fost condamnat la închisoare. Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a primit o sentință de patru ani și trei luni de închisoare

Dar președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a explicat luni, 23 septembrie, într-o discuție cu jurnaliștii, că, din punctul său de vedere, nu este normal să fie dată o lege cu dedicație pentru șeful statului: „Nu îl susțin pentru că nu cred că este o urgență și nu cred că este corect să facem o lege pentru un singur om. Este însă corect să aibă dreptul să candideze și să fie ales”.

La scurt timp, membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au decis să nu voteze proiectul de modificare a legii propus de PNL.

Apoi, PNL a anunțat oficial că nu va mai pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului până când nu va primi un răspuns din partea Biroului Electoral Central.

Ciucă s-a supărat pe Ciolacu și a amenințat cu ruperea coaliției

Surse liberale au declarat pentru Libertatea marți, 24 septembrie, că președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu mai vrea să vină la ședințele de coaliție cu PSD decât dacă vor fi subiecte care ţin exclusiv de activitatea Guvernului, iar coaliția PSD-PNL este improbabilă după alegeri.

Totul a plecat de la faptul că Marcel Ciolacu a promis inițial că sprijină demersul liberalilor privind candidatura președintelui Klaus Iohannis la parlamentare, dar apoi șeful PSD s-a răzgândit, au susținut sursele citate.

Bonusuri uriașe plătite de o companie de stat din România: Nuclearelectrica dă 800 de milioane de euro privaților ce vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă
Recomandări
Bonusuri uriașe plătite de o companie de stat din România: Nuclearelectrica dă 800 de milioane de euro privaților ce vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

După câteva ore, Ciucă a confirmat aceaste informații. „Nu văd cum putem să realizăm o coaliţie cu Partidul Social Democrat după alegeri”, a spus al doilea om în stat.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt candidați la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (turul al doilea). Alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie, iar mandatul președintelui Iohannis expiră pe 21 decembrie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

cobra   •   27.09.2024, 08:14

"Nu doresc o lege pentru mine, voi avea grijă să nu existe" zise EȘUATUL!

BONY   •   27.09.2024, 07:18

Vazand ca nu mai poate ajunge la struguri dl.presedinte ne spune ca sunt acri...

criu   •   26.09.2024, 08:27

Cand spui Ciuca spui Tolomac.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Alimentul pe care mulți români îl consumă, fără să știe că duce la depuneri de grăsimi pe artere și crește riscul de AVC: „Total necunoscut organismului din punct de vedere metabolic”
FANATIK.RO
Alimentul pe care mulți români îl consumă, fără să știe că duce la depuneri de grăsimi pe artere și crește riscul de AVC: „Total necunoscut organismului din punct de vedere metabolic”
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Observatornews.ro
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI