Președintele Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Miroslav Lajčák a declarat în cadrul conferinței comune că decizia mutării ambasadelor din Israel este dreptul statelor membre.
”Ca președinte al Adunării Generale a ONU nu am dreptul să comentez aceste lucru, însă vreau să spun două lucruri: Avem o serie de rezoluții adoptate de ONU și de către Consilul de Securitate, care se ocupă de acest subiect și aș vrea să vă reamintesc că aceste rezoluții fac parte din dreptul internațional. Statutul Ierusalimului trebuie să fie negociat între israelieni și palestinieni și trebuie să rezulte din aceste negocieri. Și trebuie respectat de toate națiunile ONU și aș vrea să vă reamintesc că această problemă a apărut pe agenda Adunării Generale a ONU, pe 21 decembrie și statele membre au votat în sensul acesta. 128 de state membre au votat în favoarea susținerii acestor principii”, a spus președintele Adunării Generale a ONU, aflat în vizită oficială în țara noastră.
””Doar opt state membre au votat împotrivă. Așa vede comunitatea internațională această problemă legată de statutul Ierusalimului”, a mai spus oficialul ONU.
Președintele Klaus Iohannis a răspuns și el acestei întrebări.
”O să fiu foarte franc, o astfel de decizie ar anula instantaneu orice șansă a României de a fi votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, nu numai acum ci și în viitor”, a spus președintele Klaus Iohannis.
El a mai spus că știe că la Guvern s-a început un proces de evaluare privind relocarea Ambasadei din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.
”Decizia nu este la Guvern, după cum probabil vă amintiți, dar dacă dumnealor vor să facă o evaluare, o pot face, încă nu am primit încă nicio informație despre stadiul acestei evaluări”, a mai spus șeful statului.
Ministrul de Externe a declarat, pe 11 iunie, că, în două săptămâni, analiza privind mutarea ambasadei din Israel la Ierusalim se va finaliza. Deşi subliniază că este nevoie de un consens politic, Teodor Meleşcanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis este cel care ia decizia finală.
Mai mult, Teodor Meleşcanu a mai spus că memorandumul adoptat de Guvern la sfârşitul lunii aprilie nu este unul secret, ci confidenţial.
Citește și: Salariul Gabrielei Firea la primărie, mai mare cu 3.000 de lei/ lună. Ce avere are primarul Bucureștiului