„Este nevoie să reacţionez într-un timp rezonabil, nu putem să stăm, de exemplu, până în decembrie. Dar nu cred că cineva serios aşteaptă de la mine să aplic mecanic o decizie într-o zi sau două. Repet, nu-mi doresc să ajungem într-un stat care se bazează pe o formă fără fond, ci doresc, dacă aceste teme acum au apărut, să avem o dezbatere, să avem o discuţie, să ne lămurim înainte să facem un pas”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă o eventuală demisie a Laurei Codruţa Kovesi ar detensiona situaţia, șeful statului a răspuns negativ și a arătat că toate lucrurile scrise în motivarea CCR trebuie să primească un răspuns.
„În mod paradoxal, nu, fiindcă întrebările au fost puse, lucrurile au fost scrise într-o motivare a deciziei CCR şi ele trebuie să primească un răspuns. Nu putem să stăm şi să ne întrebăm: bun, şi acum ce-i cu procurorii, şi acum ce-i cu lupta anticorupţie? Nu, lupta anticorupţie trebuie să continue, procurorii trebuie să fie independenţi, în niciun caz nu pot fi controlaţi politic, nu putem să avem un superministru care dictează preşedintelui ce să facă. Deci, aceste lucruri sunt foarte importante de lămurit, altfel rămânem cu o incertitudine care agravează lucrurile, în loc să le lămurească”, a afirmat Iohannis.
El a conchis că nu încalcă Legea fundamentală nedând un răspuns rapid la această chestiune, ci că veghează la aplicarea Constituţiei.
Sursa foto: Presidency.ro