Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită joi dimineață, 3 martie, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.
Șeful statului i-a mulțumit Ursulei von der Leyen pentru „prezența sa în România în aceste momente atât de dificile pentru întreaga regiune”. „Folosesc această ocazie pentru a lăuda încă o dată curajul poporului ucrainean care luptă pentru libertate și rezistă sub tirurile ucigașe ale unui invadator”, a adăugat Klaus Iohannis în cadrul declarațiilor de presă comune.
Apoi, președintele României a explicat care trebuie să fie unul dintre obiectivele Uniunii Europene în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
„Este nevoie de o abordare pe termen scurt, pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană.În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă ca aceste prețuri să nu sufoce economia românească” a spus el.
Și, da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar, și subliniez, este clar că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată!
Președintele Klaus Iohannis:
„Este nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative, și am găsit înțelegere totală când am spus că, pentru România, decizia este clară, trebuie să trecem spre independență energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil”, a precizat Iohannis.
„În acest sens, se vede practic imediat cât de important a fost Actul Delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la Taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde. Și mulțumesc mult pentru această abordare pe care am avut-o în comun”, a mai menționat liderul de la Cotroceni.
Afirmațiile lui Klaus Iohannis vin în contextul în care Rusia este cel mai mare furnizor de energie al Uniunii Europene. Aproximativ 40% din importurile de gaze naturale provin din țara condusă de Vladimir Putin, potrivit analiștilor citați de Reuters.
Ursula von der Leyen a ajuns în noaptea de miercuri spre joi la Bucureşti, unde a fost aşteptată de premierul Nicolae Ciucă, cu care a avut o discuţie. Șeful Executivului i-a transmis că Guvernul depune toate eforturile pentru a găsi soluții pentru refugiații ucraineni sosiți în România și a solicitat ca Uniunea Europeană să ofere sprijin.
Azi, 3 martie, s-a intrat în a opta zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce țara condusă de Vladimir Putin a lansat pe 24 februarie prima ofensivă asupra țării al cărei președinte este Volodimir Zelenski, cu atacuri aeriene şi cu rachete.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia