„Preşedintele României şi Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales au convenit asupra nevoii de a găsi soluţii pentru combaterea schimbărilor climatice şi pentru conservarea biodiversităţii. În context, Preşedintele Klaus Iohannis a punctat faptul că există o legătură strânsă între acestea, pierderea biodiversităţii agravând schimbările climatice, care afectează, la rândul lor, ecosistemele şi speciile”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Iohannis a vorbit cu Prințul Charles și despre „necesitatea colaborării internaţionale care este esenţială în combaterea schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii”.

Astfel, „România susţine Declaraţia de la Glasgow privind pădurile şi utilizarea terenurilor, o iniţiativă a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”, se mai arată pe site-ul președinției.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

La patru zile după vizita de stat din Egipt, președintele Klaus Iohannis participă în perioada 1-2 noiembrie la Summitul liderilor mondiali în cadrul Conferinței Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), la Glasgow.

120 de șefi de stat și de guvern iau parte la această reuniune care „arată importanța temei schimbărilor climatice pe agenda globală”, potrivit Administrației Prezidențiale.

România, ca stat membru al UE, s-a angajat să reducă cu minimum 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990.

 
 

Urmărește-ne pe Google News