”Liviu Dragnea ar trebui să se retragă. Pentru sănătatea sistemului politic românesc, nu este în regulă ca un mare partid politic să fie condus de un lider condamnat penal prin sentinţă definitivă. I-am comunicat această opinie”, a scris preşedintele Iohannis, într-o postare pe Facebook.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „Referendumul”, după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a majorat astfel pedeapsa liderului PSD şi a dispus şi un termen de încercare de patru ani.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că, în urma consultărilor cu membrii conducerii partidului, a decis să rămână la conducerea PSD întrucât o retragere a sa ar destabiliza toate activităţile din campania electorală. „Dincolo de o solidaritate mai mare sau mai mică, 95% dintre colegii mei au susţinut rămânerea în funcţie în interesul partidului şi al comunităţilor pe care le reprezintă”, a spus liderul PSD.