„România este într-o situaţie foarte complicată. Avem un război la graniţă. Avem atacuri hibride la adresa României care au dus la anularea alegerilor prezidenţiale, situaţie nemaiîntâlnită. Avem o situaţie foarte complicată în Uniunea Europeană, unde statele care sunt considerate motoarele Uniunii au probleme interne de formare a guvernului, de alegere anticipate şi altele. Şi ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală şi parlamentară”, a spus Iohannis, aflat la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului European, în prima reacție la criza guvernamentală.
Și a continuat: „Aşa ceva trebuie evitat cu orice preţ. De aceea, având în vedere unele declaraţii publice făcute în ultimele ore, mă adresez tuturor liderilor politici, partidelor care vor intra în Parlament. Nu este momentul unor certuri mărunte”.
„Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se aşeze la masa discuţilor, la masa negocierilor, pentru a avea un guvern cât se poate de repede”, a mai spus Iohannis, precizând că el speră că „înțelepciunea va prevala”.
Șeful statului a mai anunțat că „voi convoca consultări zilele următoare, foarte repede, pentru a vedea cum progresăm”.
Ciolacu a anunțat că PSD iese din negocierile pentru noul Guvern
Premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat joi, 19 decembrie, pe Facebook, că, din cauza neînțelegerilor din coaliție, PSD iese din negocierile pentru formarea viitorului Guvern.
„Nu poți să stabilești ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior și alta vorbesc în fața presei. Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e ”silă” să stea la masă cu tine și care au impresia că așa se ”murdăresc”. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze și fără să își pună poalele în cap așa cum au făcut ceilalți. Acest mod de lucru este total contraproductiv în fața oamenilor”, a transmis Marcel Ciolacu.
Decizia surprinzătoare luată de PSD a venit în pline negocieri pentru formarea viitorului Guvern, între PSD-PNL-USR-UDMR, negocieri în care se stabilise programul de guvernare și urma să se decidă împărțirea ministerelor.
Care este motivul pentru care PSD a ieșit din negocieri
La scurt timp, surse apropiate premierului Marcel Ciolacu au precizat pentru Libertatea că nemulțumirea șefului PSD a atins punctul maxim când Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, i-a acuzat la Euronews România pe social-democrați că ei „nu doreau USR la masă”, în timp ce liberalii voiau și tot Ciucu a spus anterior, dar informal, că liberalilor le este „silă” să negocieze cu PSD și că „se murdăresc”.
Ciprian Ciucu este prim-vicepreședintele PNL, partid condus interimar de Ilie Bolojan de luna trecută, după ce Nicolae Ciucă și-a dat demisia. Tot atunci, vechea conducere a demisionat, cu excepția lui Dan Motreanu.