„Apel de coordonare important găzduit de președintele Biden, întrucât situația de securitate continuă să fie critică. Trebuie să ne arătăm unitatea și să continuăm să consolidăm apărarea NATO pe Flancul Estic”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Într-un comunicat de presă transmis ulterior, Administrația Prezidențială a precizat că „președintele Klaus Iohannis a subliniat oportunitatea continuării consultărilor în acest format și importanța crucială a menținerii coordonării strânse și a unității aliate și transatlantice în aceste momente critice pentru întreaga comunitate euroatlantică”.

Președintele României a evidențiat necesitatea finalizării pachetului cuprinzător de sancțiuni și a transmiterii unor mesaje foarte clare privind hotărârea utilizării prompte a acestora în cazul deteriorării situației. În egală măsură, Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța respingerii ferme a oricăror încercări de a submina valorile și principiile democratice pe care se bazează societățile noastre.

Administrația Prezidențială:

De asemenea, Iohannis „a accentuat necesitatea întăririi posturii de descurajare și apărare, în mod unitar și coerent, pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, mai ales în sudul Flancului Estic”, se mai arată în mesaj.

„Președintele României a reiterat sprijinul ferm al țării noastre pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pentru dreptul acesteia de a decide în mod liber asupra politicii sale externe”, a mai informat președinția României.

La discuții au mai participat președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Poloniei, Andrzej Duda, prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel.

Biden, după discuția cu Iohannis: „Continuăm eforturile diplomatice”

În acest context, și președintele american Joe Biden a transmis un mesaj, în care a reiterat că SUA sunt pregătite să impună costuri masive Rusiei, dacă va invada Ucraina.

„Am vorbit astăzi, împreună cu aliații și partenerii transatlantici, despre desfășurările de trupe ale Rusiei în jurul Ucrainei. Am convenit cu privire la sprijinul nostru pentru Ucraina, să continuăm eforturile diplomatice și ne-am afirmat disponibilitatea de a impune costuri masive Rusiei în cazul în care aceasta alege un nou conflict”, a scris și Joe Biden pe Facebook.

El a precizat la conferința de presă ulterioară că este convins că preşedintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a ataca Ucraina, fără să precizeze când.

Casa Albă: Vom impune Rusiei costuri rapide dacă invadează Ucraina

Casa Albă a transmis vineri seară, într-un comunicat de presă, că președintele Joe Biden a vorbit cu liderii transatlantici despre „probabilitatea unei noi agresiuni ruse împotriva Ucrainei”.

În cadrul discuțiilor, Biden și liderii NATO „și-au exprimat îngrijorarea profundă cu privire la acumularea continuă a forțelor Rusiei, și-au reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au discutat despre importanța asistenței economice suplimentare pentru Ucraina”.

De asemenea, liderii NATO „s-au angajat să continue să urmărească diplomația pentru a detensiona tensiunile, asigurându-se totodată disponibilitatea de a impune Rusiei costuri economice rapide și coordonate în cazul în care aceasta alege un nou conflict”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News