UPDATE 13:15. PSD, reacție dură la solicitarea lui Iohannis privind demisia premierului. ”Ce părere aţi avea dacă astăzi doamna Dăncilă i-ar cere şi ea demisia domnului preşedinte şi i-ar retrage încrederea?”, a declarat deputatul PSD Eugen Nicolicea, vineri, pentru Agerpres. Nicolicea a spus că şeful statului nu are printre atribuţii retragerea încrederii premierului sau Guvernului, iar demersul acestuia reprezintă ”o chestiune propagandistică”.

UPDATE 13:05. PMP anunță că va susține moțiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă. Președintele executiv al formațiunii, Eugen Tomac, a transmis că ”Dăncilă trebuie să plece” și a menționat că PSD trebuie să plece de la guvernare, pentru că a aruncat țara în haos, iar acum o izolează pe plan internațional.

UPDATE 13.01. Liviu Dragnea a stabilit cu grupuri de interese din Israel și Rusia vânzarea, prin intermediul Fondului Suveran, a ultimelor companii de stat din România, precum Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Aeroportul Otopeni sau Portul Constanța, a acuzat Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai scris că Dragnea a decis ca societăți din Israel să livreze anumite componente pentru o serie de achiziții militare făcute de statul român din SUA și că mută Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, urmând ca, la schimb, o serie de lobbyiști să îl susțină pentru realizarea unei vizite în SUA.

UPDATE 13.00: Opoziția susține demersul lui Iohannis privind cererea demisiei lui DăncilăLudovic Orban si Dan Barna, liderii PNL și USR au declarat, vineri, pentru Libertatea, că ”sunt discuții privind oportunitatea depunerii unei motiuni de cenzură”, în această sesiune parlamentară.

UPDATE 12.40: Profesorul de drept constituţional, Ioan Stanomir, a explicat pentru Libertatea care ar putea fi efectele declaraţiei de astăzi a preşedintelui Klaus Iohannis. Printre acestea s-ar putea număra o ofensivă totală a Partidului Social Democrat prin “măsuri specifice de natură legislativă”.

UPDATE. Tăriceanu, reacție la anunțul retragerii sprijinului politic pentru Dăncilă: ”Președintele nu poate retrage ce nu are în atribut, declanșează un război de orgolii”, a spus președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vineri, la România TV.

UPDATE: Ce înseamnă că Iohannis îi retrage încrederea acordată Vioricăi Dăncilă.

Oficial, președintele nu poate să retragă încrederea acordată Guvernului. Astfel, cererea președintelui este de fapt doar o declarație.

Iată cele mai importante declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

  • Întâlnirea urma să aibă ca temă centrală conflictul între Guvern și PSD, pe de o parte, și BNR, de cealaltă parte;
  • Principala calitate a BNR este independența politică față de Guvern;
  • Este foarte evident că PSD pune sub semnul întrebării, chestionează această idependență. Acest lucru s-a putut vedea din declaraţiile unor personaje din conducerea PSD;
  • BNR nu poate fi acaparat de PSD. BNR trebuie să fie independentă;
  • Este de dorit ca politicile BNR și politicile Guvernului să fie într-o măsură rezonabilă corelate, iar asta înseamnă să fie discutate;
  • De aceea am dorit să mediez între Guvern și BNR. Doamna Dăncilă nu a înțeles acest lucru;
  • Klaus Iohannis a amintit de jurământul depus de premierul Viorica Dăncilă la învestirea în funcţie – „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
  • Este jurământul pe care îl depunem noi care obţinem şi îndeplinim după aceea demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad litteram Constituţia, legile ţării, asta înseamnă şi că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român, între preşedinte şi prim-ministru, că se respectă deciziile CCR, toate acestea în interesul României şi al românilor.
  • Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid. Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă
  • Eu retrag încrederea acordată doamnei Dăncilă;
  • Au trecut trei luni de când Guvernul a fost investit. Doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru al României și transformă Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de prim-ministru al României.

Oficial, președintele nu poate să retragă încrederea acordată Guvernului. Astfel, cererea președintelui este de fapt doar o declarație. Parlamentarii sunt cei care pot face acest lucru, printr-o moțiune de cenzură. Acest lucru este stipulat în Constituția României.

Credeți ca Viorica Dancilă ar trebui sa își dea demisia?

DA
63% (5 voturi)
NU
38% (3 voturi)

 Loading …

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații la Palatul Cotroceni, după ce premierul Viorica Dăncilă a refuzat să dea curs invitației sale și să ofere explicații cu privire la vizita efectuată în Israel.

Invitaţia fusese lansată acum două zile, când tema propusă de şeful statului era un eventual conflict între Guvern şi BNR. La discuții fusese chemat și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Guvernul a comunicat, vineri dimineață, la Cabinetul Președintelui României faptul că Viorica Dăncilă nu va veni la Cotroceni. Surse Libertatea au precizat, în prealabil, că întâlnirea ar putea să nu mai aibă loc în urma schimbului de declarații dintre președintele Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, pe tema vizitei în Israel.

Totodată, surse politice au precizat, pentru Libertatea, că Viorica Dăncilă se simte jignită de afirmațiile președintelui. De altfel, premierul nu are o agendă publică pentru ziua de vineri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News