Conform jurnaliștilor de la Ziarul Unirea, mai multe surse au susţinut că imaginea a fost surprinsă chiar pe data de 29 martie. G4Media.ro, citând tot surse, notează că Iohannis a ieșit pe terenul de golf la Pianu de Jos nu doar vineri, ci și weekendul trecut.

În fotografia publicată de Ziarul Unirea vineri seară, şeful statului poate fi văzut purtând îmbrăcăminte de zi – cu pantaloni albi şi tricou roşu, însoţit de soţia lui.

„Preşedintele Klaus Iohannis ar fi jucat, vineri, o partidă de golf în localitatea Pianu de Jos, din judeţul Alba, au declarat pentru ziarulunirea.ro mai multe surse. Potrivit acestora, preşedintele ar mai fi fost şi în urmă cu două săptămâni la clubul de golf. Acesta a fost însoţit de prima doamnă, Carmen Iohannis”, notează Ziarul Unirea.

Conform sursei citate, Klaus Iohannis a fost văzut şi în trecut pe terenul de golf „Paul Tomiţă” din localitatea Pianu de Jos.

În septembrie 2021, prezent la acelaşi club de golf, preşedintele Iohannis pleda pentru practicarea golfului, pe care îl caracteriza ca fiind „un sport care nu este deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mişcare”.

„Golful se poate practica la orice vârstă şi încurajez pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii”, afirma, la acel moment, șeful statului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News