Viorica Dăncilă a postat pe pagina ei de Facebook un colaj de declarații făcute de președintele Iohannis, în care acesta refuză de mai multe ori să răspundă la întrebările puse. Președintele PSD susține că, probabil, așa ar fi arătat și dezbaterea dintre prezidențiabili, dacă Iohannis ar fi acceptat confruntarea directă.
”Pentru că, deocamdată, se pare că nu vom avea șansa să vedem o dezbatere cu domnul Iohannis, putem doar să ne imaginăm cum ar fi arătat”, a scris Viorica Dăncilă.
Postării sale îi este alăturat un filmuleț care reunește refuzurile lui Klaus Iohannis de a răspunde unor întrebări din partea jurnaliștilor de la o conferință de presă mai veche.
”Nu cred că vă așteptați să vă răspund la această întrebare”, ”Am mai răspuns la această întrebare acum două minute”, ”Am mai fost întrebat și nici atunci nu am vrut să o comentez”, ”Dacă aveți altă întrebare…” sunt spusele președintelui reunite în montajul publicat de Dăncilă.
Montajul este similar celor care au circulat pe rețelele de socializare după conferința de presă susținută de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, după adoptarea celebrei OUG 13/2017, conferință la care Iordache a repetat exasperant un îndemn adresat jurnaliștilor: ”Altă întrebare!”