La recepția de miercuri seară organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale au participat 136 de invitați și 20 de jurnaliști. La eveniment au fost prezenți liderii coaliției de guvernare, dar și Patriarhul Daniel.

Președintele Klaus Iohannis i-a salutat pe cei din primul rând, iar când a ajuns lângă Patriarhul Daniel, i-a spus acestuia: „Preafericite, vaccinat complet”, conform celor prezenți la fața locului, potrivit G4media.

Patriarhul Daniel a anunțat în urmă cu o săptămână că s-a vaccinat anti-COVID. „Sigur, m-am vaccinat, gata”, a spus el în fața jurnaliștilor prezenți la Parlament. El a refuzat însă să spună ce vaccin a primit, insistând că sunt „date confidențiale”. Nu a răspuns nici întrebării legate de numărul de doze făcut.

Informația că Preafericitul s-a imunizat a fost confirmată ulterior și de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. „Vă pot transmite oficial că Părintele Patriarh a confirmat astăzi, într-o scurtă întâlnire cu presa, la ieșirea din Parlament, că s-a vaccinat. Poziția favorabilă a BOR față de vaccinarea în sine ca act medical profilactic și benevol este deja bine-cunoscută”, a transmis Vasile Bănescu într-un mesaj către presă.

Nici Bănescu nu a detaliat pe marginea schemei de imunizare a Patriarhului BOR ori a serului pe care acesta l-a primit.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News