„Ura nedisimulată, violența atroce, disprețul absolut față de demnitatea umană au fost doar o parte din instrumentarul utilizat de autoritățile vremii pentru a pune în practică un plan abominabil – curățarea orașului de evrei. Peste 13.000 de suflete nevinovate au sfârșit în chinuri groaznice, după ce autoritățile, al căror rol ar fi trebuit să fie unul de protecție, s-au transformat în călăi. Cu o cruzime de nedescris, evreii ieșeni au fost smulși cu forța din case, despărțiți de cei dragi, loviți cu sălbăticie și aruncați apoi în trenurile morții sau uciși de gloanțele mitralierelor. Reprezentanți ai Poliției, Armatei, serviciilor de informații au năvălit asupra membrilor comunității evreiești, i-au jefuit, torturat, umilit și ucis, răspunzând, astfel, ordinelor unui regim criminal”, a transmis Klaus Iohannis, adăugând că Pogromul de la Iași este „una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria României”.
Atunci când instituțiile statului nu doar că eșuează lamentabil în îndeplinirea obligațiilor firești față de propriii cetățeni, dar îi discriminează, persecută și îi ucid fără milă, se va fi instalat domnia răului absolut și a arbitrariului.
Președintele României, Klaus Iohannis:
Iohannis mai precizează că dacă suferințele acelei perioada nu vor fi uitate, iar victimele vor fi comemorate de generațiile viitoare, „avem garanția asumării faptelor așa cum s-au întâmplat și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale”.
„Vorbind despre ororile petrecute atunci, despre faptul că Pogromul de la Iași a fost precedat de numeroase acțiuni antisemite, subliniem, o dată în plus, că sănătatea unei societăți este indisolubil legată de asumarea onestă a trecutului traumatic, de modul în care se raportează la valorile democratice, la toleranță și de respectul față de demnitatea umană”, mai afirmă Klaus Iohannis, care își exprimă, totodată, aprecierea față de inaugurarea Muzeului Memorial dedicat victimelor Pogromului de la Iași.
Iohannis: Educația, în epicentrul luptei cu curentele toxice
„Oricâte eforturi vom face și oricât de hotărâţi vom fi, se vor găsi mereu minți şi suflete întunecate, care vor banaliza crima, vor trivializa victimele și îi vor apăra pe criminali. Observăm cum, în ultima perioadă, negaționismul, discursul instigator la ură, încercările de distorsionare a istoriei, populismul și antisemitismul devin tot mai prezente în spațiul public, iar acolo unde găsesc terenul fertil al ignoranței, prind rădăcini periculoase”, se mai arată în mesajul președintelui.
Astfel, Iohannis subliniază că educația trebuie să se afle „în epicentrul” luptei cu aceste curente toxice și amintește de proiectul „România Educată”, care „își propune să creeze un sistem educațional incluziv, adaptat realității, nevoilor prezente și viitoare”.
Totodată, Klaus Iohannis susține că educația despre Holocaust ar trebui să aibă un rol important în sistemul de învățământ din România, „astfel încât copiii și tinerii să fie parte a procesului de consolidare a unei societăți tolerante”.
13.266 de evrei au fost uciși în Pogromul de la Iași din 28-20 iunie 1941, inițiat de mareșalul Ion Antonescu. Masacrul a fost planificat de cei care au plănuit și lichidarea evreilor din Basarabia și Bucovina, ca parte a acțiunilor regimului Antonescu de purificare etnică.