„Vreau să amintesc de obiectivul nostru comun de includere a României în programul Visa Waiver. Vom continua să lucrăm împreună cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun să devină în cel mai scurt timp realitate pentru cetăţenii români”, a spus președintele Iohannis în discurs.
El a precizat că România este aliatul şi partenerul strategic al SUA, cu care „avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanţială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic”.
Mai mult, „găzduim un număr crescut de militari americani”, ceea ce este „nu numai o reuşită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci şi o dovadă fermă a solidarităţii”, a adăugat el.
Condiție pentru ridicarea vizelor: rată de respingere sub 3%
România încearcă de mai mulți ani să fie acceptată în programul Visa Waiver, astfel încât viza pentru SUA să nu mai fie necesară pentru călătoriile de mai puțin de 90 de zile. Până acum, țara noastră nu a reușit să atingă pragul minim cerut de americani privind rata de refuz a vizelor, adică 3%.
România a înregistrat anul trecut o rată de 8,79%, cel mai scăzut nivel din toată istoria relaţiilor cu americanii.
Ministerul de Externe a oferit încă din 2021 un pliant online cu pașii de urmat pentru a aplica la viza de SUA. MAE a precizat însă că oamenii nu trebuie să aplice pentru viză dacă nu îndeplinesc condițiile cerute de SUA, altfel procentul de respingere va rămâne ridicat.
România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care nu sunt incluse în programul Visa Waiver.
Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat în primăvară că românii vor scăpa de vize „cel mai devreme” în 2025.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
MAMIRA • 04.07.2024, 11:34
visul colegului meu de fabrica in primele zile dupa revolutie: "si acum in sfarsit imi voi putea face vacantele in San Francisco..." se pare ca se va implini...pacat ca intre timp a...decedat...Nu ar fi mai bine sa impunem conditii de reciprocitate?
parpalache • 04.07.2024, 09:05
Nu„impreuna cu SUA”-corect este...„sub strânsa...„coordonare”a SUA”!Iar pentru viza aia, cu ce ne-o mai fi indatorat?
nobody • 04.07.2024, 08:02
E cam nasol atunci cand stapanul nu vrea sa accepte si *** in batatura...
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.