Șeful statului se află în prezent la New York, unde conduce delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Cu privire la criza politică din România izbucnită după ce USR PLUS a decis să părăsească coaliția de guvernare, Klaus Iohannis a spus că această problemă va fi tranșată după congresele PNL și USR PLUS.

Totodată, șeful statului a mai precizat într-o discuție cu jurnaliștii la New York că nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.

„Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis a afirmat că mai are discuţii și cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. „Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic”, a precizat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa.

Șeful statului a mai subliniat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat mereu după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu.

Klaus Iohannis a mai spus și că va participa la Congresul PNL care va avea loc sâmbătă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News