Şeful statului i-a îndemnat să fie uniţi şi să contribuie la o mai bună înţelegere între cele două popoare, transmite Agerpres.
„Doresc să transmit un mesaj de solidaritate celor peste 1,2 milioane de români din Italia. (…) Dragi români din Italia, sunteţi o forţă nu numai prin numărul mare, ci şi prin faptul că aveţi un cuvânt de spus în comunităţile voastre! De aceea, vă îndemn: ‘Fiţi solidari, fiţi uniţi! Fiecare român din Italia este un reprezentant, un ambasador al ţării sale, România, şi toţi, laolaltă, faceţi cinste atât României, cât şi Italiei. În acelaşi timp, aveţi un rol foarte, foarte important. Puteţi să contribuiţi semnificativ la o mai bună înţelegere între popoarele noastre”, a declarat Klaus Iohannis, la sediul Primăriei Romei, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti.
La eveniment participă şi soţia şefului statului, Carmen Iohannis, dar şi primarul Romei, Virginia Raggi.
Vizita de stat în Italia a preşedintelui Iohannis, care se desfăşoară în perioada 14 – 17 octombrie, are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este prima vizită de stat din ultimii 45 de ani în Italia a unui şef al statului român.
Agenda vizitei a inclus întrevederi oficiale cu omologul italian Sergio Mattarella, cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, cu preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.
Klaus și Carmen Iohannis au asistat la iluminarea Columnei lui Traian în culorile tricolorului românesc. Cei care au asistat la eveniment au scandat: „Uniți salvăm toată România!”.