„Actuala guvernare trebuie fără doar și poate să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia”, a spus Klaus Iohannis, la Romexpo în fața miilor de liberali strânși în sală.

Ulterior a trecut cu un mesaj direct către cei de la USR-PLUS.

„Guvernarea presupune însă, în primul rând, o muncă de echipă, cu parteneri care se bazează pe relații de respect și încredere reciprocă, iar Partidul Național Liberal are obligația față de români să continue să guverneze responsabil.

Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se comportă că și cum ar fi într-o dezbatere pe rețelele sociale, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă.

Guvernarea înseamnă responsabilitate, perseverență, tenacitate, dialog real cu cetățenii. Cine nu este pregătit pentru așa ceva nu poate guverna România”, a subliniat Iohannis.

foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News