„Cu ocazia alegerii în funcția de șef al statului ucrainean, doresc să vă adresez felicitările mele împreună cu urări de succes în îndeplinirea mandatului dumneavoastră. Pe această cale, îmi exprim încrederea că, prin dialog și demersuri comune, vom putea să contribuim la consolidarea și diversificarea relațiilor dintre România și Ucraina, în sprijinul integrității teritoriale și al securității Ucrainei, precum și al modernizării sale, conform Acordului de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, în beneficiul tuturor cetățenilor statului ucrainean, inclusiv al celor aparținând minorității române”, se arată în mesajul președintelui României.
Actorul de comedie Vladimir Zelenski a obținut peste 73% dintre voturi! „Prima noastră sarcină este eliberarea prizonierilor noştri”, a spus Vladimir Zelenski, după câștigarea alegerilor prezidențiale.
Află cine este Zelenski și cum a câștigat președinția Ucrainei! Situația din Ucraina, explicată pe scurt!
FOTO – EPA
Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Florii și Paștele Catolic
Iohannis l-a eliberat din funcție pe Augustin Lazăr, după ce procurorul general a cerut pensionarea